DISTRIBUIȚI

Când te gândești la Delta Dunării, cel mai probabil îţi vin în minte canalele, stuful, păsările, satele mici și în general sălbăticia pe alocuri intactă în care trăiește un întreg ecosistem. Sulina, cel mai estic oraș al României și cel mai estic punct al Uniunii Europene, este o surpriză pentru vizitatorul de rând, care pășește aici pentru prima dată.

E și normal, după ce traversezi Delta pentru câteva ore, nu te aștepţi ca la vărsarea Dunării în Marea Neagră să dai peste un orășel în adevăratul sens al cuvantului. Sulina e o surpriză în sine ce te minunează la fiecare pas.

Ce-a fost și ce-a ajuns Sulina

Pe la jumătatea secoului 19, Sulina era cel mai important port de pe coasta de vest a Mării Negre iar din 1870 a fost primul Porto Franco (port liber) al României. Pe aici intrau și ieșeau cele mai multe mărfuri în țară. La sfârșitul secolului, orașul era deja cosmopolit, cu populație majoritară formată din greci, influență ce încă se mai observă în ruinele clădirilor din Sulina. Aici existau 8 reprezentanțe consulare, multe companii de navigație, 2 spitale moderne, palatul administrativ al Comisiei Europene a Deltei Dunării, teatru, tipografie, cazino. Marinari, comercianți și afaceriști din lumea întreagă se adunau aici ca să pună lumea la cale. Primul Război Mondial a oprit și a distrus aproape în totalitate orașul. În 1920 s-a reconstruit și refăcut mare parte din Sulina dar în stilul vremurilor, pierzându-se astfel din arhitectura și atmosfera a ceea ce a fost odată orașul-port. În 1937 Comisia Europeană a Dunării s-a desființat, responsabilitățile sale trecând astfel în administrarea statului român, iar reprezentanții marilor puteri care-și aveau sediul aici au părăsit orașul. Acest moment a coincis, deloc surprinzător, cu momentul în care viața cosmopolită a Sulinei a încetat să mai existe. Pentru că era rost de o repopulare a orașului și era nevoie mână de lucru, foarte mulți moldoveni au fost repartizați în Sulina, doar eu am găsit câțiva gălățeni. În perioada comunistă s-a încercat o industrializare forțată a orașului dar acest lucru nu a avut prea multe rezultate bune.

Ce e de văzut în Sulina

Faleza Dunării. Abia în urma vizitei fostului ministru al Turismului, acum câțiva ani, faleza din Sulina a fost pavată, împreună cu încă 1-2 străzi. Ai un kilometru și jumătate de promenadă de-a lungul căruia vezi ruinele clădirilor vechi, casele și blocurile noi, pensiuni, restaurante și terase moderne și magazinașe pentru toate nevoile. La mal, localnicii își acostează bărcile de diverse dimensiuni. E tare interesant să ieși la plimbare pe faleză și la un momentdat să se apropie la doar câțiva metri de tine ditamai nava de mărfuri ce intră în țară pe la Sulina.


Citește mai mult : https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/sulina-delta-dunarii.html

 

DISTRIBUIȚI