DISTRIBUIȚI

Toți care au ajuns în provincia sudică a Spaniei ne-au spus că Granada nu trebuie ratată iar Alhambra merită o zi întreagă. Deși prima impresie, la ieșirea din gară, nu a fost cea mai plăcută, pe măsură ce te apropii de centrul orașului, lucrurile se schimbă.

Când să mergi

Reține că Granada este foarte aproape de Mulhacen, cel mai înalt vârf din Spania (3481 metri). Prin urmare, aici vei găsi temperaturi mai scăzute în timpul nopții chiar și în miezul verii (ziua sunt 35-40 de grade). Zăpezile din Sierra Nevada se întind până în oraș pe timpul iernii așa că cele mai bune perioade să ajungi aici sunt primăvara și toamna. În octombrie, când am ajuns noi aici, este perfect. Poți scoate din bagaj doar o rochiță vaporoasă și o gecuță scurtă de piele.

  • Corpus Christi este o sărbătoare catolică ce se aniversează cu fast în Granada (costumații, parade și dansuri) în a opta duminică după Paște (mai-iunie).
  • Festivalul Virgen de las Angustias (patronul spiritual al orașului) este sărbătorit cu surle și trâmbițe pe străzi în ultima duminică a lunii Septembrie.

Cum ajungi

Dacă avionul tău aterizează în Malaga, trebuie să știi că ai doar 130 de kilometri până în Granada. Îi poți parcurge fie cu o mașină închiriată (dacă sunteți 4-5 e chiar indicat), fie cu autobuzul. Biletul costă 9 euro, cursa durează o oră și jumătate iar autobuzele pleacă din oră în oră. Orice ai alege, drumul este excepțional. Eu nu-mi puteam dezlipi nasul de geam pe toată durata cursei. Spania are autostrăzi foarte bune care trec printre dealuri și pueblos blancosminunate. Trebuie să fii acolo!

Unde te cazezi

Oriunde ai alege să te cazezi, ai grijă să fie cât mai aproape de centrul vechi. Atmosfera Granadei este una liniștită dar vie și e păcat să ajungi aici și să stai în partea nouă, cu blocuri, a orașului. Bucură-te de farmecul aparte ce-l are acest oraș care încă poartă urmele maurilor și rezervă  un hotel mic și cochet sau unul care seamănă cu un palat arăbesc.

Unde și ce mănânci

În Granada mi-am dat seama pentru prima dată că în sudul Spaniei nu e deloc scump să trăiești sau să călătorești. Dimpotrivă, unele lucruri sunt mai ieftine decât în nord și chiar decât în România. Cafenelele se deschid la 6 dimineața și costă doar 1,20 Euro să bei o cafea tare (plus un pahar de suc sau ceva dulce din partea casei) în una dintre piațetele pavate cu piatră. Unde mai pui că în Granada, la orice băutură comandată ţi se aduc tapas consistente gratis.

La restaurantul El Aji din Placeta de San Miguel Bajo costă 9 Euro meniul zilei iar după masă înțelegi parcă mai bine cu ce se mănâncă ParAndalucia: condimente arăbești, omletă Sacromonte, gazpacho andaluzian cu usturoi, sardine, șuncă afumată Trevelez, patatas a lo pobre (cartofii săracului), puchero a la gitanilla (rasol țigănesc) și deserturi foarte aromate și dulci.

generalife alhambra granada


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/vacanta-in-andaluzia-granada-ghid-practic.html