DISTRIBUIȚI

Nu m-au atras niciodată vacanțele în care timp de 7 zile să fac același traseu arhicunoscut: hotel-plajă și retur. Pentru că sunt de părere că fiecare călătorie este o sursă de a mă îmbogăți (cu experiențe, gusturi, oameni, informații), îmi aleg destinațiile în funcție de acest lucru. Grecia are peste 2000 de insule și fiecare este unică dar Corfu, cea de-a doua pe care o văd și cea mai verde dintre toate, este o astfel de destinație completă care se potrivește cu nevoile mele de TravelGirl. Aici posibilitățile sunt nenumărate și pentru iubitorii lumii subacvatice dar și pentru exploratorii de pe uscat. De asemenea, plajele sunt greu de numărat și de categorisit dar e clar că găsești aici atât din cele cu nisip fin cât și cele cu pietricele, pe lângă grote albastre ori golfulețe izolate și sălbatice.

Când să mergi

Scaldată în apa foarte sărata a Mării Ionice, insula Corfu are parte mai bine de 250 de zile de zile însorite pe an. De fapt, Marina, ghida noastră româncă ce trăiește pe insulă de peste 17 ani, ne-a spus că localnicii merg la plajă liniștiți până în decembrie. Cursele charter București-Corfu zboară însă doar în perioada iunie-septembrie. Dacă alegi să mergi însă cu mașina, trebuie să știi că în ianuarie-februarie poți scăpa de zăpezile de acasă ca să găsești în Corfu temperaturi de până la 18 grade. Pentru o vacanță binemeritată la plajă, eu aș alege însă iunie și septembrie când termometrul nu sare peste 30 de grade.

Cum ajungi

Cea mai simplă și rapidă variantă este cu avionul, cu un zbor direct. Pe ruta București-Corfu nu există curse de linie ci chartere. Eu am fost cu un avion al companiei grecești Aegean iar zborul durează doar o oră și jumătate. Alternativa este să mergi cu mașina pe traseul România – Sofia – Thessaloniki – Grevena – Ioannina – Igoumenitsa – trecere cu ferryboat – Corfu. Dacă împarți costurile cu încă 3 persoane, ieși mai ieftin așa. Drumul depășește lejer 13 ore și probabil că ai nevoie de o noapte de cazare undeva pe traseu. Părerea mea? E mult prea obositor să faci asta și e păcat ca la întoarcere să vii obosită din vacanță.

În ceea ce privește transportul pe insulă, îți recomand să închiriezi o mașină ori un scuter. Sau, dacă ești într-un grup mai mare, să apelezi la serviciile de transport oferite de agențiile locale. Eu am explorat insula cu agenția locală parteneră a tour-operatorului Prestige Tours și a fost foarte comod și rapid. În ceea ce privește transportul public, există autobuze locale ce circulă la interval de aproximativ 30 de minute, în zonele mai populate, sau de 2-3 ori pe zi în altele. Biletele costă între 1 și 5 euro, în funcție de distanța parcursă.

Unde te cazezi

Deși am avut ocazia să văd și hoteluri de 4 și 5 stele, cele care mi-au atras atenția și în care mi-ar plăcea să revin sunt 3 hoteluri de 3*.

  • Hotel Glyfada Beach 3* – e preferatul meu datorită condițiilor dar mai ales datorită localizării. Deși mai greu accesibil din cauza drumului cu serpentine, hotelul acesta este la 50 de metri de plaja care mi-a plăcut cel mai mult în Corfu. Situată într-un soi de golf, plaja Glyfada este mare, cu nisip, destul de liberă și îți arată ce înseamnă cu adevărat să fii pe o insulă.
  • Hotel Cristina 3* din Messonghi – aș veni aici cu gașca. Afacere de familie, Hotel Cristina îi poartă numele doamnei Cristina (mama proprietarului) – o bătrânică ce trebăluiește cu zâmbetul pe buze în recepție. Hotelul e așezat fix pe plajă, astfel că terasa este chiar în buza mării.
  • Hotel Arion 3* din Corfu – arată mai bine decât altele de 4* de pe insulă, este în oraș, aproape de taverne, de obiective turistice și în același timp foarte aproape de plajă.
  • Cu cortul sau rulota în Karda Beach Camping din Dassia sau în Roda Camping sau în Paleokastritsa.

Unde și ce mănânci

Chiar dacă bucătăria mediteraneană este bazată pe mult pește, legume și brânzeturi, să nu crezi că silueta ta nu va avea de suferit după o săptămână în Corfu. Cum să te abții de la toate bunătățurile care ți se pun în față și care nici măcar nu sunt foarte scumpe? Se simte mult și influența venețienilor care au cucerit în trecut insula. Drept urmare, printre cele mai importante feluri de mâncare ale insulei vei găsi Pastitsada făcută cu paste, carne de vită și un sos roșu numai de ei știut. O porție de Pastitsada la Taverna George din Ermones costă 8 Euro. Cafeaua grecească e din partea casei dacă nu te zgârcești la vorbă cu chelnerii. În rest o pita gyros se găsește pe toate drumurile și costă doar 2,5 Euro.

Αποτέλεσμα εικόνας για pastitsada

Având-o tot tipul aproape pe Marina, ghida noastră, am profitat să o întreb despre toate dedesubturile insulei. Printre altele, mi-a spus care sunt cele mai bune taverne din Corfu:

  • Taverna Paradiso din Agios Ioannis (pe lângă aqua park)
  • Taverna Alipa din Paleokastritsa (pentru pește)
  • Taverna Ladocola din Temploni (pentru grilul grecesc)
  • De asemenea, se mănâncă bine și în Kassiopi și Old Perithia

Αποτέλεσμα εικόνας για gyros


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/vacanta-activa-in-corfu-ghid-practic.html

DISTRIBUIȚI