DISTRIBUIȚI

Chiar dacă vara se apropie de final, asta nu înseamnă că vacanțele trebuie să ia sfârșit. Tocmai de aceea ne-am gândit să-ți pregătim câteva idei de city break în Europa, în orașe superbe pe care merită să le vezi toamna.

City break de toamnă în Munchen

Munchen este unul dintre cele mai populare orașe pentru city break în Europa. Aici nu ai cum să te plictisești, orașul fiind plin de viață atât ziua, cât și noaptea.

În timpul toamnei, Munchen nu își schimbă doar culorile, ci se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente din Europa. Este vorba despre celebrul Oktoberfest, festival dedicat celor ca iubesc berea. În 2017 evenimentul are loc în perioada 16 septembrie – 3 octombrie.

Piața Marienplaz, Catedrala Frauenkirche, Palatul Nympenburg, Primăria Munchen, Muzeul Germaniei sau Piața Karlsplatz sunt doar câteva dintre numeroasele obiective turistice de care te vei putea bucura.

City break de toamnă în Obidos

Farmecul Portugaliei este greu de ignorat, așa că această țară se regăsește pe lista noastră de sugestii pentru o vacanță de toamnă cât mai reușită. Îți propunem să alegi orașul Obidos, un loc îmbibat de istorie.

Plimbându-te prin oraș o să ai ocazia să admiri arhitectura clădirilor și să vizitezi o mulțime de obiective turistice. Dacă te dai în vânt după cumpărături, trebuie neapărat să ajungi pe Rua Direita, de unde poți să pleci cu o mulțime de suveniruri.

Odibos este o destinație excelentă pentru un city break de toamnă și pentru gurmanzi. O să găsești o mulțime de restaurante care servesc mâncare tradițională delicioasă. Trebuie neapărat să bei un pahar de Ginja de Obidos, un lichior de cireșe specific acestui oraș.

În excursia la Odibos mai poți vizita Poarta de Vila, Biserica Santa Maria sau poți să faci o plimbare pe zidurile orașului, de unde o să ai parte de o panoramă excelentă.

Merită să faci o vizită și la Castelul Pousada. Mai mult, dacă vrei să ai parte de o experiență altfel, poți să și închiriezi o cameră la castel, acesta fiind transformat în hotel de lux.

City break de toamnă în Rovaniemi

Rovaniemi este un oraș de poveste din Finlanda. De ce este acesta destinația perfectă pentru un city break de toamnă? Pentru că aici te așteaptă o mulțime de obiective turistice excelente, care te vor face să nu mai vrei să te întorci acasă. Dacă vizitezi Rovaniemi toamna o să ai ocazia să vezi aurora boreală, o experiență cu adevărat specială.

Chiar dacă este încă toamnă poți să-i dai personal scrisoarea ta lui Moș Crăciun și asta pentru că Rovaniemi este reședința oficială a Moșului. Dacă ți-e dor de spiritul sărbătorilor, poți să faci o vizită și la Santapark sau în Santa Claus Village.

Tot în Rovaniemi poți să vizitezi Centrul Cultural, Casa de Cultură Korundi, Muzeul de Știință Arktikum, Centrul de Știință Pilke și nu numai.

Citeste mai mult: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-vacanta-de-toamna-7-idei-de-city-break-in-europa

DISTRIBUIȚI