DISTRIBUIȚI

Prima mea ieşire mai serioasă din ţară a fost, cum altfel, în Grecia. Cum Creta mi se părea mult prea departe şi era nevoie să-mi înving frica de avion să ajung acolo, am ales un sat din Halkidiki, unde grecii îşi petrec timpul liber în casele lor de vacanţă: Nea Potidea. Şi bine am făcut pentru că din sătucul ăsta poţi lesne să vezi toată Peninsula, cu toate cele 3 braţe ale sale. Fără să-ţi ruinezi bugetul de vacanţă.

Cum ajungi în Halkidiki

Cele mai multe agenţii de turism au în ofertă pachete care includ transportul cu autocarul. Din Bucureşti până în nordul peninsulei, adică în Nea Potidea, se fac vreo 12 ore, care includ multe opriri şi un tur al Salonicului. Traseul prin România şi Bulgaria se face pe timpul nopţii aşa că răsăritul te va prinde cu siguranţă pe pământ grecesc.

Poţi foarte bine să mergi cu maşina sau chiar cu avionul, cel mai apropiat aeroport fiind cel din Salonic. De acolo însă mai sunt câteva ore de mers până într-unul dintre satele sau oraşele din Peninsulă.

Unde stai în Halkidiki

Am fost de două ori în Grecia şi de fiecare dată am stat în hoteluri mici. Afaceri de familie. Ce-mi place mie la tipul ăsta de cazare e că proprietarii hotelurilor îţi devin automat prieteni pentru că te tratează ca pe un musafir venit de departe, pe care se bucură tare mult să-l vadă. Hotelul este casa lor: acolo îşi primesc prietenii în vizită, acolo sărbătoresc evenimentele importate din familie, acolo stau copiii sau nepoţii în vacanţă.

Nu uita că în casele tradiţionale din Grecia, casele alea după care suspinăm îndelung în filme sau fotografii, nu sunt luxoase. Aşteaptă-te mai degrabă să găseşti un pat din ciment sau din lemn – vopsit în albastrul acela electric, scaune cu împletitură din sfoară şi piatră pe jos.

Cu ce te deplasezi în Halkidiki

Grecia înseamnă pământ şi mare deopotrivă. Distanţele dintre satele şi oraşele din Halkidiki sunt destul de mari iar drumul şerpuieşte pe coasta Mării Egee, printre păduri de pin şi creste calcaroase. Transportul în comun e foarte bine pus la punct așa că poți folosi cu încredere autocarele locale.

Pe brațul Sithonia însă cel mai bine ar fi să închiriezi o mașină (dacă nu ai venit cu ea de acasă) și să faci un road-trip.

Turul Peninsulei

În drumul spre Halkidiki treci prin Salonic și zău dacă nu e păcat să ajungi în Grecia și să nu faci măcar un tur de oraș.

Cel mai important punct din Salonic e Biserica Sfântului Dumitru – o bijuterie bizantină pentru care milioane de pelerini își îndreaptă anual pașii spre partea asta de lume. Mai mult de atât, e cea mai veche biserică din Salonic, construită în secolul 5, chiar pe mormântul sfântului Dumitru, care e şi patronul spiritual al oraşului. Mi-a plăcut tare mult aici, mai ales că ăsta a fost practic primul contact cu Grecia. Îţi recomand să cobori în criptă (pe scările din dreapta altarului) dar şi să mergi în curtea din spatele bisericii.

Turnul Alb, simbolul Salonicului, se vede tare bine de pe faleza la Marea Egee, locul de promenadă preferat al grecilor, mai ales când se lasă seara.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/cum-sa-faci-turul-peninsulei-halkidiki-aproape-gratis.html

DISTRIBUIȚI