DISTRIBUIȚI

14 experţi în călătorii au realizat lista celor mai interesante, dar accesibile, destinaţii recomandate pentru vacanţele din 2017. Amintindu-ne că un bilet ieftin se achiziţionează din timp, aceştia au recomandat destinaţii precum Chile, Maroc sau Creta.

Plecând de la vorba românească conform căreia „ Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car“, a venit timpul să te gândeşti unde vei merge în vacanţă anul viitor. Pentru a beneficia de pachete mai ieftine,  trebuie să-şi alegi din timp destinaţiile pe care vrei să le vizitezi în 2017. Anul viitor va fi favorabil turiştilor care se bazează pe un buget redus, potrivit unui raport „American Express Global Business Travel“, preţurile bileteleor de avion urmând să scadă. Forbs.com a intervievat 14 experţi în călătorie, realizând lista destinaţiilor cele mai accesibile anul viitor.

Mazatlan, Mexic

„Pentru călătorul care vrea să se bucure mai mult de cultură, alegerea mea de top este Mazatlan. Fiind considerată capitala creveţilor, Mazathan este şi un paradis al gurmanzilor, fiind plin cu restaurante care oferă mâncăruri proaspete şi inedite. Hotelurile sunt extrem de ieftine şi autentice, deoarece cele mai multe nu fac parte din lanţuri uriaşe. Au piscine minunate care sunt perfecte pentru familiile care au copii, au mâncare bună şi camere confortabile“, a spus Holly Johnson, fondatoarea site-ului de călătorii clubthrifty.com.

Africa de Sud

„Am petrecut o lună în Cape Town şi, bazându-mă pe transportul cu Uber pentru a ajunge la şi de la şedinţele, pentru drumurile către activităţile şi prânzurile la care am participat, am dat sub 20 de dolari în fiecare zi. Şi hoteluri sunt foarte ieftine. Dacă pentru o cameră standard la „Taj Hotels & Resorts“ din New York, plăteşti 786 de dolari pe noapte, în Cape Town, o cameră într- o proprietate care oferă condiţii de lux similare costa 266 de dolari“, a spus Michaela Guzy, expert în călătorii.

Şi închirierile de vile private prin serviciul oferit de Airbnb sunt, de asemenea, opţiuni sigure şi ieftine în marile oraşe. Călătorii ar trebui să ia în considerare şi rezervarea biletului de avion în avans, pentru a economisi ceva bani. „Parte acea mai frumoasă a călătoriei în această zona este bucuria de a bea un vin bun la costuri reduse. Poţi comanda un pahar din unul dintre cele mai bune soiuri, la un preţ mai mic decât cel al unei cutii de suc“, a adăugat Guzy.

San Juan, Puerto Rico

„Cea mai bună perioadă pentru a merge în Caraibe este între sfârşitul lunii aprilie şi mijlocul lunii decembrie, când sunt reduceri la hoteluri. Puerto Rico îşi păstrează preţurile accesibile, în special pentru vizitatori. Dacă staţi în raza vechiului oraş, nu va fi nevoie să închiriaţi maşini pentru a avea acces la restaurante, cele mai importante obiective turistice şi magazinele de suveniruri“, a recomandat Sarah Greaves-Gabbadon, expert turistic.

Chile

„În Chile îmi place Santiago pentru diversitatea produselor alimentare şi vinul de calitate. Este un colţ mai puţin cunoscute şi cu adevărat special al lumii. Îmi place micul oraş de pe malul lacului din Puerto Varas, o parte din districtul lacurilor din Chile şi nordul Patagoniei. Este uşor şi ieftin să închiriezi o maşină pentru a explora această zonă“, a spus Annie Fitzsimmons, editor National Geographic.

„Puteţi explora locuri minunate, la două ore de mers cu maşina. Această zonă este foarte puţin explorată, este unul dintre acele locuri pe care simt că vreau să le păstrez pentru mine, dar este atât de special încât nu pot să fac asta“, a adăugat Fitzsimmons.

 

Creta

„Creta este pentru guranzi un vis devenit realitate. Un loc în care drumul alimentelor de la fermă direct pe masă nu este doar un slogan, ci un mod de viaţă. Majoritatea oamenilor de aici trăiesc peste 100 de ani, deci este clar că ştiu ce fac. Într-o frumuseţe naturală (cum ar fi plajă Balos), localnicii de aici întâmpină turiştii cu braţele deschise, oferidu-se să le arate locuri uimitoare“, a spus Meagen Collins, co-fondator al site-ului Food Fun Travel, care călătoreşte în lume, în căutarea de locuri inedite pentru petrecerea vacamţei, ajungând în peste 85 de ţări.

Maroc

„Pentru mulţi, Marocul este o excursie de vis, şi totuşi costul tinde să ţină fie un impediment pentru mulţi. Trebuie să nu ştiţi că este una din ţările africane cele mai accesibile, mai ales atunci când vorbim de costrurile de zbor. Pe de altă parte, hrana este de departe motivul meu principal pentru a vizita acestei destinaţii. Costul unei mese tipice variază între 2 şi 12 euro pentru două persoane şi include aperitive, antreu şi ceai de menta nelimitat“, spune Lucie Josma, specialist în călătorii.

„Pentru vegetarieni şi vegani, aceasta este destinaţia perfectă; legumele sunt mai ieftine decât carnea, iar piureurile de fructe proaspete costă mai puţin de un euro. Cand vine vorba de cazare, preferata mea este „Riad Yasmine“, unde dau între 75 şi 150 de euro pe noapte“, a adăugat Josma.

Vietnam

„Cazarea de lux la preţuri accesibile, mâncarea ieftină si extrem de sanatoasă si obiectivele turistice frumoase, fac din Vietnam destinaţia cea mai accesibilă, dar interesantă, din Asia de Sud. Există cazare pentru portofelul tuturor. În Hanoi, preferatul meu este hotelul Tirant, în apropierea oraşului vechi, unde puteţi închiria o cameră pentru mai puţin de 65 de euro pe noapte. Pentru doar 15 euro, un ghid vă va conduce pe jos sau cu scuterul, spre cele mai cunoscute obiective, pieţe şi locuri interesante. Veţi manca la fel ca localnicii şi vă vor învăţa numele şi ingredientele diferitelor feluri de mâncare, astfel încât să le puteţi comanda din nou“, a spus Marybeth Bond, redactor National Geographic.

Citeste mai mult: adev.ro/ohidzu

DISTRIBUIȚI