DISTRIBUIȚI

Ţările europene continuă să domine clasamentul celor mai perfomante ţări din punct de vedere al mediului înconjurător, Finlanda ocupând primul loc în topul celor mai verzi ţări din lume.

În fiecare an, indicele de performanţă a mediului (EPI) conceput de Universitatea Yale indică ţările care sunt cele mai bune în ceea ce priveşte protejarea sănătăţii umane şi a ecosistemelor aflate în pericol. Cum era de aşteptat, şi anul acesta ţările europene sunt fruntaşele clasamentului.

Dacă în trecut Islanda ocupa primul loc în top, aceasta este acum surclasată de Finlanda, care deţine în prezent titlul de „cea mai verde ţară din lume”. Cu ajutorul EPI, ţările sunt clasificate în funcţie de 25 de parametri (de la utilizarea pesticidelor şi calitatea aerului, până la deşeuri şi conservarea habitatelor naturale), fiecare ţară primind un punctaj până la 100.

Sursă: adevarul.ro

DISTRIBUIȚI