DISTRIBUIȚI

Despre abundența resurselor turistice care sălășluiește pe întinderea frumoasei noastre patrii știm încă de la primele ore de Geografia României. Nu lipsiți de mândrie patriotică în fragedele noastre minți am învățat că avem munți cu duiumul, plaje, istorie și tradiții cât să umplem biblioteci întregi, ape termale, castele și cetăți de faimă internațională, floră luxuriantă, faună pe cât cuprinde… Ni s-a mai spus, cu gravitate în glas, asa cum tema o impunea, că indolența face ca toată această îndestulare turistică să fie lăsată în paragină. Prea tineri fiind, nu ne era chiar la îndemână să urcăm în primul tren pentru a ne convinge de acuratețea spuselor dascălilor noștri, dar, pe măsura trecerii anilor și a înaintării în vârstă, am început să bifăm tot mai multe dintre aceste locuri.

Viscri, județul Brașov

Poți să mergi în Viscri și de un milion de ori în viața asta, tot nu o să înceteze să te surprindă. Tot nu o să îți astâmperi mirarea și, de oricâte ori te-ai duce acolo, tot n-o să-ți vină să crezi că poate exista atâta liniște într-un loc populat de oameni (numai vreo 500, ce-i drept). Ajungi în Viscri după un drum neasfaltat de vreo 20 de minute cu mașina, în care n-o să poți să-ți iei privirea de pe fereastră și să o mai ucizi, aruncând-o spre display-ul telefonului. Nicio șansă! Dacă te prinde lăsatul soarelui aici, vei vedea câteva cete de vaci ce se întorc agale spre casă, oprindu-se însă la fântâna satului pentru a-și astâmpăra setea.

Și n-o să-ți vină să crezi că nu e o poveste de-a lui Creangă, ci că e vacanța ta. O să te surprinzi făcând involuntar cu mâna localnicilor care stau la taifas pe băncuța din fața casei, care te privesc curios și te salută. Și mare ne-ar fi mirarea să te poți abține să nu schimbi două vorbe cu ei. Nu te va mai mira cu nimic faptul că Prințul Charles s-a îndrăgostit până peste cap de această așezare săsească, că și-a cumpărat o proprietate aici și că nu a contenit cu laudele pentru acest sătuc transilvănean.

Dar cum a reușit acest loc conservat în medievalitate să-și păstreze autenticitatea pură în ciuda cruzimii timpului? Printr-un așa numit „contract social”, fiecare localnic a promis să conserve identitatea satului și să nu aducă nicio modificare mediului, locuințelor sau drumurilor în absența aprobării generale.

Nu face greșeala ca, de ajungi în Viscri, să petreci numai o oră-două, să îi asculți liniștea și apoi să-ți iei tălpășița. Nici prin cap să nu-ți treacă! Petrece acolo câteva nopți, dormi în casele localnicilor, gustă din mâncarea tradițională și întinde-te la vorbă cu cei de prin partea locului. Sunt toate niște experiențe pentru care îți vei mulțumi.

Cascada Cailor, Munții Rodnei

La o aruncătură de băț de stațiunea Borșa (iar când citești asta, în minte ți se aciuează sigur Vârful Rodnei din apropiere și momentele de strădanie infantilă când încercai să-i memorezi înălțimea), apele pe care zăpada și ploile le adună cu sârguință într-un circ glaciar, se răsfrâng cu tot elanul peste Podul Cailor. Ce reușește să facă apa în vâltoarea ei? Reușește să dea naștere celei mai mari cascade de pe întinsul României care, privită de jos către înaltul celor 90 de metri ai săi, îți pare ca și cum cerul s-a deschis și aruncă de acolo șuvoaie argintii peste Pâmântul fără de-apărare.

Iar zgomotul apei ce cade în trepte aduce cu el o liniște cerebrală. Ca și cum gândurile nu s-ar mai auzi pentru că tu nu ai mai fi deloc capabil să le legi firul și numai apa și-ar mai putea croi loc printre cotloanele minții.

Arzi de nerăbdare și parc-ai vrea să te teleportezi degrabă într-acolo? Ei bine, chiar dacă ai zbughit-o deja în mașină și te îndrepți spre stațiunea Borșa, află că de-acolo poți, fie să iei telecabina, fie, dacă bocancii promit să mai țină de-o urcare pe munte și pelerina de ploaie nu te-a dezamăgit niciodată, să te încumeți la o drumeție de o oră jumate care să te înalțe vreo 200 metri. Și știi cum o să-ți pară drumul până acolo? Ca și cum imnuri folclorice românești ți-ar cânta simpatice la ureche, iar munții românești, așa cum numai ei știu să o facă, ți-ar înrobi simțurile.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei, Sighetul Marmației

Da, știm că Sighetul Marmației este cel despre care spunem că agață harta în cui, dar oricât de nesfârșit ar părea drumul până acolo, merită fiecare minut și fiecare litru de benzină consumat. Și încă de la intrare îți vei da seama că a meritat cu vârf și îndesat când, cuvintele pasajului biblic („Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”) te vor lovi în față și îți vor strânge stomacul în fața unei istorii despre care știi prea puține. În majoritatea anilor ei de existență, clădirea a obișnuit să joace rolul de închisoare și a fost construită în 1897 de către austro-ungari.

Nu puțini au fost deținuții politici ce și-au găsit sfârșitul aici, în vremea comunismului; sau cel puțin sfârșitul sănătății psihice. Condițiile de detenție erau înfiorătoare, iar umilințele prin care treceau nefericiții… imposibil de redat în cuvinte. Din cei 200 de deținuți politici care au fost aduși aici în 1950 (ziariști, preoți, miniștri, militari, etc), 53 au murit și au fost înmormântați în locuri ce nu se cunosc încă.

După ani întregi de reabilitări în vederea transformării clădirii în ceea ce este astăzi, muzeul este recunoscut ca fiind unul dintre principalele ce păstrează istoria Europei (o istorie ce se dorea ștearsă definitiv), fiind așezat pe aceeași treaptă cu Memorialul de la Auschwitz. Fiecare celulă a fostei închisori a devenit o mică sală ce adăpostește instrumente de tortură folosite în perioada comunistă, obiecte specifice acelei perioade, imagini ale victimelor, declarații, obiecte care le-au aparținut, ajungându-se în prezent la 5000 de ore de înregistrări audio și 35.000 de pagini.

Lacul Sfanta Ana și Tinovul Mohoș, județul Harghita

Nu zicem doar că, ajuns aici, te vei putea scălda în singurul lac vulcanic din Europa Centrală, aflat la aproape 1000 de metri altitudine, pentru că dacă știi despre ce vorbim, ne vei da dreptate când spunem că o călătorie în Ținutul Secuiesc echivalează cu o călătorie peste graniță.

Meditează la marginea apei, citește o carte, pune-o de un picnic, sau lansează-te în inevitabile discuții despre „câte este de frumoasă țara noastră”, dar ajungi cât mai curând la malul Lacului Sfânta Ana. Vei găsi o organizare impecabilă, o natură conservată, o suprafață lacustră pe care o poți străbate cu barca sau înot, iar la câțiva kilometri te așteaptă pentru explorare, contra sumei de 6 ron, Tinovul Mohoș. Ce-o mai însemnând și asta?! E firesc să nu-ți sune extrem de familiar, până la urmă ne aflăm în ținut secuiesc și s-ar putea să nu deslușești nici măcar meniurile de la restaurant în întregime.

Asta putem să îți traducem (Tinovul Mohoș înseamnă „lacul cu muschi”), dar cu felurile de cârnați din meniu va trebui să te descurci. Poate că numele acestei mlaștini nu îmbie la fel cum o face lacul Sfânta Ana, dar atât sunt de legate între ele și niciuna mai prejos de alta. Ambele au luat naștere în cele două cratere vulcanice ce aparțin aceluiași masiv (Ciomatu Mare), dar, în vreme ce apa lacului se arată primitoare, te îmbie la plimbări cu barca și alte nebunii, Tinovul Mohoș și întreaga-i vegetație unică nu pot fi vizitate în absența ghidului.

Mănăstirea Voroneț, Gura Humorului, județul Suceava

Indiferent din ce zonă a țării vii (și nu spune nimeni că țara noastră nu ar avea dimensiuni considerabile), Bucovinei îi datorezi măcar o vizită la câțiva ani. Îi datorezi ei și îți datorezi ție din când în când un refugiu în acest colț nordic de țară, unde tradițiile și istoria sunt încă extrem de prezente și puternice, iar oamenii par exact cei despre care vorbeau basmele când descriau personaje „cu inimă curată, deschisă”.

Cum ne-am putea vreodată făli cu „Capela Sixtină a Estului” și cu al ei „albastru de Voroneț” dacă nu ne permitem când și când să ne retragem acolo și să-i citim poveștile biblice redate cu măiestrie în picturi ce au văzut mai bine de jumătate de mileniu. Da, poate că nu are nimic din opulența marilor biserici catolice din vest, dar concurează cu ele fără tăgadă. Îmbrăcată veșnic în misterul formulei cu care s-a obținut acel azur atât de trainic, Mănăstirea Voroneț te-mbie la rugăciune, la reculegere și la întoarcerea către tine, cel din interior; și o să te surprinzi comportându-te întocmai, indiferent de cât de aspru te-ai arăta în judecată față de credință sau oricât de departe-ai fi de ea în viața de zi cu zi.

Ia-ți timpul necesar și închide-ți telefonul în vreme ce te plimbi pe aleile din curtea mănăstirii, în vreme ce îi deslușești picturile sau asculți pledoariile maicilor pentru că această moștenire lăsată de Ștefan cel Mare acum 500 de ani, nu poate fi văzută în grabă, printre rânduri de mailuri.

Delta Dunării

Fie că ai ajuns sau nu în deltă, imaginea pelicanilor care își duc nestingheriți traiul și a nuferilor plutind mândrii pe întinderea apei îți răsfață cu siguranță imaginația. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe brațele Dunării este fix picătura de apă care atinge nisipul deșertului unu suflet citadin, prea adesea epuizat de privațiunile spirituale impuse de un oraș sufocant. Dacă te gândești că traseul de 5 ore pe canalele marelui fluviu este prea mult, îți promitem că la finalul acestuia îți vei fi dorit să se termine abia o dată cu concediul. Să nu te mire dacă te vei trezi întrebându-te cum de acel univers sălbatic și clădirile de birouri pot aparține aceleiași lumi.

Crezi că după o oră de yoga și meditație budistă ești mai eliberat de tensiune și mai încărcat spiritual? Te provocăm atunci să ne spui cum îți simți sufletul după un traseu cu barca în inima Deltei Dunării. Iar dacă la întoarcerea din plimbarea lacustră vei fi îmbiat cu bucate specifice bucătăriei lipovenești sau dacă vreun cu pește proaspăt cules din Dunăre și gătit pe un pat de legume ți se va perinda pe sub nas, să nu te împotrivești. Felul de a găti al lipovenilor este la fel de unic și autentic ca și locul unde s-au născut.

Cascada Bigăr, județul Caraș-Severin

La terminarea celei de-a șasea zi, imediat după facerea lumii și înainte de a se bucura de binemerită zi de odihnă, Creatorul și-a amintit de săculețul lui cu minuni. L-a luat cu grijă de pe un raft prăfuit, a scos dinăuntru un pumn și a presărat cu grijă conținutul din loc în loc, pe toată suprafața lumii. Una dintre acestea a nimerit la un pas de Paralela 45, în județul Caraș-Severin, iar oamenii au numit-o Cascada Bigăr.

Se aude că, milioane de ani mai târziu, prin 2013, cascada ar fi ajuns pe locul I într-un oarecare top internațional al cascadelor unice în lume, dar ăsta este doar un zvon. Se mai spune că albastrul izvorului te face să crezi că acolo a căzut cerul, iar curgerea de apă peste stânca acoperită de mușchi pare un voal de mireasă. Dar nu trebuie să iei nimic de-a bună fără să vezi cu ochii tăi.

Sibiu

Poate că la nasul turistic al Sibiului nu mai ajungi cu una cu două de când a fost declarat capitală europeană, dar cine a fost acolo știe că motive sunt pentru ambele (și pentru titlul ce i se dat, și pentru ridicarea nasului). Totul pare minimalist, modest, dar în același timp de o finețe grăitoare, iar frumoasele sale străzile pietruite se încăpățânează să evoce cu orice preț perioada dominării habsburgice, E ceva în aerul sibian care păstrează istoria tumultoasă și, în ciuda liniștii, pare că cel mai mic strănut ar putea dezlănțui furtuna.

Cimitirul Vesel de la Săpânța, județul Maramureș

Când ai ieșit ultima oară zâmbind dintr-un cimitir? (…fără să consideri că ai suferi de anomalii neurologice care te plasează alături de criminalii în serie.) Dacă vizitarea unui cimitir nu ți-a transmis niciodată bună dispoziție, merită să ajungi până hăt la granița de nord cu Ucraina, în satul care a învățat să sfideze moartea și să o privească cu veselia tipică omului rustic.

Locul este o adevărată manifestare a artei, o imagine total opusă peisajului sumbru la care te aștepți când intri într-un cimitir. Este presărat cu cruci de mormânt pictate în culori vesele ce conțin scene ilustrative din viața celor trecuți în neființă.

Defuncții sunt reprezentați caricatural după meseria pe care o aveau (tăietor de lemne, agricultor, cizmar etc), activitatea cărora îi dedicau cea mai mare parte a timpului (frământarea pâinii, țesutul) sau în funcție de scena morții. Sub fiecare sculptură vei găsi câte un epitaf alcătuit cu dibăcie (și ironie), câteva versuri care povestesc moartea celui care se odihnește acolo și, de multe ori, o ilustrare hazlie a viciilor acestuia din timpul vieții.

Citește mai mult: https://www.momondo.ro/descopera/articol/locuri-de-vizitat-romania

DISTRIBUIȚI