DISTRIBUIȚI

Santorini este locul cu mai multe biserici decât case, cu mai mult vin decât apă, cu mai mulţi măgări decât bărbaţi şi locul unde căpitanii de cursă lungă îşi cumpără case. Oameni care au văzut toată lumea aleg locul unde a dispărut Atlantida pentru a fi „acasa”. Şi îi invidiez.


Am plecat în Santorini în august, când toţi proprietarii de yacht-uri îşi aruncă ancora pe ţărm, când pleci cu orele înainte de apus ca să prinzi un loc pe zidul din Oia, când insula e “ghiftuită” de turişti.  Aş fi preferat o perioadă mai calmă, dar e timp căci voi reveni cu siguranţă aici. După ce am aterizat, m-am urcat cu strângere de inimă in autocarul care trebuie să ne ducă la Hotel Zephyros din Kamari, iar la hotel, toata lumea e amabilă, pentru că grecul ştie să îşi ţină turiştii aproape, să mai treacă şi la anul pe la el.

După ce în prima seara am petrecut cu grecii la o tavernă unde s-au spart multe farfurii şi unde am mâncat bine, a doua zi am închiriat o maşină şi am început aventura în Santorini. Se  găsesc hărţi gratuite oriunde intri şi oricum toţi îţi recomandă cu căldură diverse taverne, plaje, cluburi. Merg în Perissa, localitatea cu plaja neagră. Poate sună puţin înfiorator, dar pietricelele vulcanice sunt prietenoase la început de zi. Trecând orele, dacă nu te protejezi cu nişte galoşi speciali la 6-9 euro, care se gasesc în orice magazin de pe plajă, rişti să suferi nişte arsuri urâte.

Santorini are multe plaje frumoase, spectaculoase, dar cea care îţi taie răsuflarea se numeşte Red Beach. Ascunsă într-un golfuleţ, arată de parcă natura te supune la un test. Vrei să te bucuri de ea, urci şi cobori nişte stânci destul de tăioase, dar când ajungi pe nisipul roşu, datorat activităţii vulcanice de acum 3500 ani, uiţi de toate şi de tot. Păşeşti în altă lume, una magică în care culorile par ireale: turcoazul apei, roşul nisipului, albul şezlongurilor ordonat aranjate, bărcile in larg… Minunat!

Pentru cei cu copii, Monolithos, plaja cu nisip negru fin şi apa care ia în adâncime foarte, foarte lin, e ideală. Ca peste tot, şezlonguri, duşuri, locuri de joacă, oameni zâmbitori… Aici poţi face snorkeling, pentru că apa e calmă, clară şi peştii coloraţi sunt cu duzina. Nu ajung pe plaja din Kamari decât noaptea, când mă retrag pe un şezlong să admir stelele care se ivesc de după un munte ce protejează cumva staţiunea.

Deşi stabilisem un buget de 100 euro pe zi pentru 3 persoane, nu reuşim să îi cheltuim pe toţi. Ca şi până acum, în dimineaţa celei de-a treia zi mănânc la hotel, meniul e variat, bun şi îndestulător. A doua masă e un gyros la 2 euro, un fel de shaorma pe lipie, iar seara ies la o tavernă, unde cu 30-50 euro mănâncă 3 persoane: fructe de mare, peşte,  salate, sosuri şi câte altele.

Despre ospitalitatea grecilor am auzit multe aşa că nu mare mi-a fost mirarea când într-o zi o grecoaică mi-a oferit un ciorchine de struguri delicioşi; nu vorbea engleză dar parcă eram o veche cunoştinţă. Localnicii scot din piatră seacă un vin extraordinar, numit Vinsanto. La 18 euro sticla, are o aromă de cognac fin ce-ţi inundă simţurile când îl desfaci şi simţi că nu ai băut nimic mai bun până în acel moment. Nu ştiu ce gust avea nectarul zeilor, dar pun pariu că era apropiat de acest vin. Ai ocazia să îl guşti şi fără să cumperi o sticlă, la o sesiune de degustări. Costă 10 euro de persoană o astfel de degustare şi eşti tratat regeşte. Primeşti o delicatesă, iaurt de capră cu dulceaţă de struguri, caprese, roşii şi brânză. Acel iaurt cu acea dulceaţă… trebuie încercate neapărat! Aromele astea îmi iau minţile şi nici nu simt cum trece după amiaza.

Plec seara mai departe, în căutarea locului perfect pentru a urmări apusul căci ochii mei vor să cuprindă cât mai mult. Mi-e teamă să nu uit acele lumini splendide şi încerc să le prind cu ajutorul aparatului de fotografiat, dar oricât de performant ar fi, nu reuşeşte să surprindă spectacolul naturii.  Oia e faimoasă pentru culorile pe care le îmbracă la apus. Soarele dispare la orizont, deasupra apei, la propriu. Jocul de lumini îl face nici să nu atingă apa, pur şi simplu dispare în cer, aruncând deasupra Oiei o ploaie de portocaliu, galben, violet şi sclipiri care nu au nume în paleta de culori. Când soarele disparea cu totul, mii de oameni, adunaţi la zidul din Oia, aplaudă. Aplaudă din bun simţ, din uimire, exact ca la un spectacol. Jos pălăria!


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/jurnalele-travelgirls/santorini-apusul-pe-care-trebuie-sa-l-vezi.html

DISTRIBUIȚI