DISTRIBUIȚI

Trebuie să ajungi în Barcelona măcar o dată în viaţă şi cu siguranţă te vei îndrăgosti pe loc. Străzile, clădirile lui Gaudi, palmierii, forfota, alături de o porţie zdravănă de fructe de mare şi un pahar de Sangria savurate în portul scufundat în mirosul de apă sărata te fac să vrei să rămâi acolo pentru totdeauna. După ce faci un tur al nebuniilor geniale ale lui Gaudi, după ce înconjori Sagrada Familia, după ce simţi libertatea din Parcul Guell şi după ce întârzii în faţa fiecărui obiect din Casa Batlo, te întrebi de ce ai ajuns aici abia acum. Îţi doreşti pe loc să recuperezi şi să absorbi imediat tot ce înseamnă Barcelona.


Fiind pentru prima dată în Barcelona, probabil că începi ca şi mine cu Parcul Guell, mângâi celebra salamandră, urci până la cruce şi te uiţi în jos. Întregul oraş ţi se aşterne la picioare, amestecul de vechi şi nou, de clădiri specific spaniole şi zgârie-nori, Sagrada Familia mai înaltă decât orice dar „nu mai înaltă decât opera Domnului”, toate acestea până în buza mării care te ademeneşte chiar şi la începutul toamnei. Cobori din Guell şi mergi să vezi mai îndeaproape Sfânta Familie. Ca şi mine, probabil că o înconjori de două ori, trecând o dată cu fiecare latură a sa prin alta poveste şi încercând să înţelegi nebunia de geniu a lui Gaudi.

Urmăreşti apoi drumul spre mare, la vale, şi ajungi în portul olimpic, lângă plajă, la asfinţit.  Acesta este cu siguranţă cel mai bun loc să închei o zi în Barcelona. Mirosul de apă sărată şi de peşte fript sau paella te conduc către restaurantele pescăreşti  de unde îţi doreşti să nu mai pleci. Aici ai cea mai plăcută experienţă culinară căci peştele, fructele de mare, paella şi sangrianu sunt nicăieri mai bune. Mergi după masă pe Rambla de Mar și fă o plimbare de-a lungul mării. Te poţi şi aşeza pe spate pe o bancă sau direct pe nisip. Vânzătorii ambulanţi de pe plajă fredonând „cerveza, beer, cola, fanta, marijuana, haşiş…” fac parte din peisajul latin.
Αποτέλεσμα εικόνας για barcelona fructe de mare

Nu te întoarce prin Ramblas sau prin Bari Gotic pentru că e foarte aglomerat seara. Te poţi strecura însă pe aleile întortocheate ale Cartierului Gotic dacă vrei să cumperi câte ceva din magazinele hippie sau din Zara, Mango sau H&M. Preţurile sunt chiar foarte bune dar mai bine vii în februarie pentru asta. Vei găsi atunci o vreme mult mai blândă decât cea de acasă iar reducerile nu te vor lăsa oricum să ieşi din magazine.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/jurnalele-travelgirls/prima-vizita-in-barcelona.html

DISTRIBUIȚI