DISTRIBUIȚI

De data asta am lăsat rucsacul, bocănceii și am plecat la drum… pe tocuri. Cum tripsta.ro ne-a oferit patru zile ca să explorăm orașul celor o sută de clopotnițe, ne-am permis ca în prima zi să o luăm încetișor la pas, fără niciun plan, și să ne lăsăm duse de pantofi. N-a fost ușor, ce-i drept. Praga e toată pavată cu piatră cubică, dușmanul încălțărilor chic, dar am reușit să întrăm oarecum în atmosfera locului și să ne facem o primă impresie despre capitala Cehiei.

Zborul cu CSA a fost scurt (1 ora și 40 de minute), punctual și cel mai liniștit dintotdeauna. Asemenea rezervării biletelor de avion de la tripsta.ro, totul a mers perfect până acum în ceea ce privește planificarea și primii pași în Praga. Cum ieși din aeroport însă, te lovește bariera lingvistică. O fi de vină noaptea nedormită dinainte dar mi-a fost imposibil să înțeleg de care bilet trebuie să cumpăr de la automat pentru autobuzul 100 care face legătura între aeroport și metrou. Noroc că, spre deosebire de 783-ul românesc, aici poți cumpăra bilete și din autobuz, direct de la șoferul care vorbește engleză.

Îmi plac la nebunie diminețile când orașele încă nu s-au trezit la viață așa că primul impact cu Praga e încântător. Sunetul tocurilor și al troller-ului tras de-a lungul unei străzi cochete sunt semne că are să fie un citybreak fabulos.

Chiar dacă dimineața ai zice că un oraș pustiu, capitalei Cehiei nu-i trebuie mai mult de 2 ore ca să-și deschidă obloanele, să scoată la înaintare mesele teraselor cochete și să dea startul unui zumzet atât de plăcut. De mult n-am mai simțit o atmosferă atât de liniștită ca aici în ciuda aglomerației turistice din centrul vechi.

Poți să eviți aglomerația foarte ușor totuși. Străduțele lăturalnice sunt pur și simplu șarmante și e păcat să folosești mijloacele de transport în comun pentru că Praga trebuie bătuta la picior. Nu știi niciodată ce te așteaptă după colț și când zic asta, nu mă refer la niciun risc ci doar la surprize plăcute. Clădiri superbe, sculpturi avangardiste, mici canale, grădini sau vreun restaurant care te ademenește cu mirosuri delicioase.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/city-break/praga-pe-tocuri.html

DISTRIBUIȚI