DISTRIBUIȚI

Mergând în căutarea șofranului spaniol, am împușcat mai mulți iepuri: am ajuns înapoi în timp, pe urmele lui Don Quijote, la morile de vânt de la Consuegra.

Întinderi nesfârșite ți se deschid, pustii, în față, pe drumul care leagă Madrid de Cordoba. Simetria peisajului e dictată de culturile agricole, iar culorile sunt tot mai șterse, semn că vara “se coace” și toamna se apropie. Sub soarele cu aspirații tropicale, peisajul din Castilia-La Mancha capătă contururi incerte. Aerul e lăptos și orizonturile sunt mișcătoare, de culoarea nisipului…

Este un peisaj monoton, iar drumul îți dă senzația că nu duce nicăieri. Parcă se derulează mereu aceeași secvență dintr-un film cu final așteptat, iar “pașii” sunt în cerc… Oare cum era să călătorești pe aici acum câteva sute de ani, pe drumurile colbuite, arse de soare, care par că nu se mai sfârșesc? Erai tu și cu gândurile tale, însoțit de mârțoaga ta, în compania propriilor gânduri…

Dar, la un moment dat, privirile sunt atrase de siluetele țuguiate ale morilor vechi de vânt. Stau pe creste, solitare sau aliniate, întinzându-și către cer “aripile” câteodată frânte. Sunt ca niște uriași cu fruntea în soare, gata să se înfurie la orice pală de vânt. Când și când, crestele dealurilor sunt “adjudecate” și de implacabilele instalații eoliene. Iată un alt gen de energie și o concurență modernă asupra aceluiași orizonturi șterse.


Citeste mai mult: https://consilierturism.ro/destinatii/pe-urmele-lui-don-quijote-la-morile-de-vant-de-la-consuegra/

DISTRIBUIȚI