DISTRIBUIȚI

O stradă din Cluj-Napoca va deveni prima arteră „smart” din România, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi camere video şi bănci cu încărcare prin USB a telefoanelor mobile. Modernizarea străzii a fost aprobată luni de CL, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene de 1,3 milioane de euro.

Primarul Emil Boc a declarat, luni, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat proiectul de modernizare a străzii Molnar Piuariu, că artera este un model de structură urbană în România care va fi replicat şi în alte părţi ale oraşului.

„S-au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnici pentru modernizarea străzii Molnar Piuariu, în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile. Este o premieră naţională, va fi prima stradă smart din România, o stradă inteligentă, cu toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unei astfel de artere. De asemenea, va avea mult spaţiu pietonal, un model de stradă inteligentă şi de realizare a unor structuri urbane din România, pe care îl vom replica şi în alte părţi ale oraşului”, a spus Boc.

Sursa:http://www.cunoastelumea.ro/orasul-din-romania-care-se-transforma-radical-are-strazi-iluminate-cu-wifi-si-banci-cu-incarcare-usb/

DISTRIBUIȚI