DISTRIBUIȚI

Când vine vorba de obiective turistice în Thailanda, ai atât de multe din care să alegi, că ar trebui să stai cel puțin o lună ca să le vezi pe toate. Și pentru că niciodată nu ajungem să vedem toate obiectivele dintr-un loc, pentru Thailanda le-am ales pe primele 10, cu cele mai bune ratinguri oferite de turiști.

Thailanda, cunoscută sub numele de „Tărâmul zâmbetelor” este o adevărată bijuterie a coroanei sudului Asiei. Thailanda este țara ce oferă o mulțime de oportunități pentru experiențe pe care le trăiești o singură dată în viață.

Indiferent că începi cu plajele minunate din sud, sau cu satele de munte din nord, Thailanda nu te va dezamăgi. Orașe precum Bangkok sau Chiang Mai sunt foarte ofertante atunci când vine vorba de activități și comerț, însă nu poți spune că ai văzut adevărata Thailandă până ce nu ai călătorit în munți și nu ai petrecut ceva timp cu elefanții sau cu îndrăznețele maimuțe care sunt în stare să-ți fure prânzul dintr-o privire.

Iată care sunt principalele obiective turistice în Thailanda:

  1. Railay Beach

Provincia Krabi găzduiește câteva dintre cele mai faimoase destinații pentru plajă din Thailanda, iar Railay este cireașa de pe tort. În mod clar este considerată una dintre cele mai bune plaje ale țării pentru că oferă o întindere cu nisip alb, apă limpede și turcoise, dar și sentimentul că ai descoperit o bucățică din paradis. Dar ca să ajungi aici trebuie să iei o barcă din Krabi spre Ao Nang pentru a evada pe insulă.

Plaja este reperul pentru care vizitezi Railay, însă insula este un punct de atracție și pentru cățărători.

Piscurile de pe Railay atrag aventurieri atât experimentați, cât și novici, pentru a-și încerca aptitudinile la cățăratul stâncilor calcaroase înalte. Aici poți face trekking de elefanți, rafting, caiac și snorkeling, dar poți să optezi și pentru un curs de gătit sau un masaj.

Koh Phi Phi

Insula Phi Phi, tot în provincia Krabi, reprezintă zona cea mai populară pentru resorturi. Doar această insulă este locuită și oferă excursii zilnice către celelalte insule din împrejurimi. Una dintre atracțiile amuzante de pe Koh Phi Phi este plaja maimuțelor, unde vei sta la propriu față în față cu aceste creaturi. Poți apela la un ghid care să te plimbe cu o barcă de lemn sau poți închiria un caiac. Aici există și un loc de unde poți cumpăra gustări și fructe, dar trebuie să fii atent pentru că maimuțele ți le fură imediat.

Long Beach este o altă atracție de pe insulă; nu este un loc retras, dar este unul grozav pentru a privi apusul.

Operatorii de turism oferă pachete pentru excursii de snorkeling și diving, dar și excursii către faimoasa Maya Bay unde s-a filmat „The Beach” cu Leonardo DiCaprio. Koh Phi Phi este extrem de plină de turiști, dar lucru mai puțin știut este acela că această insulă a fost una dintre cele mai afectate zone de tsunami-ul din 2004, lucru care nu se mai vede azi.

The Grand Palace din Bangkok

Chiar dacă planurile tale pentru Thailanda includ în principal mersul la plajă, vizitarea elefanților și mâncatul a cât mai mult Massaman curry, probabil vei petrece cel puțin o zi în Bangkok. Sunt multe de văzut și de făcut în capitală, dar probabil cel mai bine este să începi cu The Grand Palace, atracția numărul unu a orașului, uimitoare din punct de vedere al semnificației istorice.

Bazele palatului reprezintă un labirint de săli regale, temple și relicve vechi, cele mai importante fiind Wat Phra Kaew sau Templul Buddha de Smarald. Se spune că una dintre relicvele acestui palat este o bucată de os sau de păr ce provine de la Buddha. Trebuie să aloci câteva ore acestui obiectiv, iar dacă te mai țin picioarele apoi, poți vizita alte simboluri majore ale Tailandei precum Wat Po și Wat Arun.

Sunday Walking Street în Chiang Mai

Orice vizitator al Tailandei va căuta mâncare ieftină și delicioasă pe stradă, iar aceasta poate fi găsită din abundență duminica la Chiang Mai’s Sunday Night Walking Street. Vânzătorii vin cu oferte extrem de variate, de la pui satay, samosas, prăjituri de crab, banane prăjite, dulciuri și fructe proaspete, fiecare pentru mai puțin de 2 dolari porția. După ce te saturi, poți arunca o privire la sutele de standuri ce vând tot felul de lucruri, de la săpunuri naturale, la textile vopsite manual în modele locale și tribale, uleiuri esențiale, instrumente musicale, picturi și tot felul de astfel de lucruri.

Piața este plină în fiecare săptămână, indiferent de perioada în care vizitezi Thailanda.

Pai

Reputația Tailandei ca fiind o țară cu peisaje incredibile și oameni prietenoși se datorează plajelor din sud. Majoritatea nu realizează că nordul este de asemenea o zonă cu peisaje ce-ți taie răsuflarea, deși acestea înfățișează o natură total diferită. Nordul regiunii este marcat de o junglă muntoasă care este în același timp sălbatică și frumoasă. Pai din provincia Mae Hong Son, este locul perfect pentru a te bucura de frumusețile naturale ale țării precum și de ospitalitatea și bucătăria tailandeză.

Acest mic oraș și-a căpătat reputația de mecca pentru hipioți și hipsteri, deși poți întâlni aici și multe familii cu copii.

Există o mică piață stradală, o varietate de mâncăruri locale și occidentale și acces ușor la templele din apropiere, cascade și impresionantul canion Pai.

Parcul Național Khao Yai

Elefanții sunt venerați în Thailanda, iar statuile și picturile ce-i infățișează pot fi văzute la tot pasul.

Există numeroase excursii și tabere pentru a admira elefanți în toată țara, lucru ce vă permite să petreceți o zi sau mai multe cu ei, să călătoriți prin junglă, să îi îmbăiați și chiar să îi ajutați cu hrănirea de dimineață. Dar probabil cel mai emoționant este să îi vezi în mediul lor natural, iar parcul Național Khao Yai reprezintă o oportunitate pentru asta. Veți vedea elefanți aproape de cascade, păsări exotice de pradă, maimuțe, și o mulțime de alte creaturi tropicale care numesc parcul acasă. Dacă o zi nu vi se pare de ajuns, puteți campa în afara parcului, iar a doua zi de dimineață să vă treziți să vedeți răsăritul și să vă bucurați de noi experiențe.


Citește mai mult: https://life.ro/obiective-turistice-in-thailanda-top-10-atractii-cu-cele-mai-bune-ratinguri-oferite-de-turisti/


DISTRIBUIȚI