DISTRIBUIȚI

Dacă cineva mi-ar fi zis anul trecut când ne-am întors din Creta că vom alege atât de curând o altă vacanță în Grecia n-aș fi crezut. Asta tocmai pentru că ne-a plăcut mult Creta și n-aveam în plan ceva à la grecque atât de repede după, care să poată întrece experiența celei mai mari insule grecești, dar iată cum s-au aliniat astrele și efectiv nu ne-am putut opune. Niște bilete de avion destul de accesibile, o vacanță de Paște prelungită și Măria Sa ATENA (care nu mai putea aștepta acolo sus în lista de orașe pe care îmi doream să le văd) au făcut să ajungem din nou pe meleagurile albastre ale Greciei acum și nu mai târziu. Ne-am întors de două zile și prin mintea mea zboară tot felul de gânduri și imagini în urma acestei vacanțe, așa că le las puțin să curgă până nu se vor evapora, că parcă n-aș vrea să se tot ducă.

A fost o altă vacanță în familie (bine, toate sunt așa, că n-am fost plecați nici până la colțul străzii fără Albert) de care ne-am bucurat. Efectiv ne-am bucurat cu toate că niciodată nu e totul doar “unicorni și curcubeie” indiferent câți membri are familia. Cu fiecare ieșire împreună parcă învățăm mai multe despre noi și despre familia noastră. Știți că se și spune așa: “dacă vrei să cunoști pe cineva cu adevărat pleacă cu el la drum”, iar mie tare îmi place zicala asta.

Grecia este accesibilă cu copiii de toate vârstele. Distanța față de România este decentă, zborurile sunt scurte, mâncarea este bună și variată, iar grecii iubesc copiii. Nu a fost piață în care să ajungem sau hotel ori local în care să intrăm sau obiectiv turistic vizitat în care Albert să nu fie în centrul atenției. Toți grecii se opresc să “vorbească” cu cei mici, le fac cu mâna, le zâmbesc non-stop, le dau mici atenții de la un cornuleț la patiserie la căști (sau ceva) cu care să se joace pe la obiectivele turistice. E frumos și amuzant și copiii simt asta, se simt foarte, foarte importanți. Mai în glumă mai în serios, Clau i-a spus lui Albert după ce am aterizat, într-un scurt moment de răzvrătire: “vezi că nu mai suntem în Grecia!”

Am vizitat întâi Aegina, o insulă aflată la aproximativ o oră și jumătate cu feribotul din portul Pireu. Am rămas pe insulă 3 zile și jumătate, dar am mai fi avut ce să facem încă pe atât în condițiile în care nu a fost vreme de plajă, căci dacă era… probabil nu ne-ar fi deranjat nici o vacanță de 10 zile aici, nu poate fi vorba de plictiseală. O să vă povestesc mai multe despre Aegina, sper cât de curând, mai ales pentru cei care pregătesc o vacanță în Grecia în vara care stă să vină.

Am vizitat și Pireul, puțin la dus și puțin la întors din Aegina, dar ne-am întors și pentru o jumătate de zi din Atena ca să aprofundăm. Pireul este un port nemaipomenit de frumos, aș zice subestimat, o poartă de trecere spre insule în care puțini poate rămân peste noapte, însă are un vibe special și simt că mulți îl ratează. Este al treilea cel mai mare port european de la Mediterană, dar ce oraș îl străjuiește!!

Și am fost bineînțeles la Atena! Până voi gândi cum să compun articolul despre ea, despre Doamna asta a capitalelor europene, nici nu știu ce să vă spun acum despre ce am vizitat și ce am simțit. Categoric un oraș de văzut pe îndelete este Atena, altfel slabe șanse să înțelegi ceva din ea. E ca o doamnă trecută prin viață, știe multe, dar nu-ți va spune totul din prima. Eu în prima seară la Atena am fost extrem de contrariată, nu știam ce să cred după o plimbare prin aglomeratul Monastiraki. M-am întors frântă în cameră și nu aveam nici cel mai mic indiciu despre cum vor decurge zilele următoare. Dar a doua zi, ei bine a doua zi, a fost pur și simplu altceva, parcă toate ungherele au vorbit limba mea. Am niște imagini imprimate pe retină ce nu mă vor părăsi în veci. Cel mai probabil cândva ne vom întoarce la Atena. A! Și probabil ne vom caza în același loc, un apartament simplu, dar cochet, nimic simandicos și nici măcar ultracentral, dar cu o priveliște spre Acropole, de pe terasă, care face să-ți stea inima în loc, mai ales după ce se întunecă și orașul, dar mai ales Acropole sunt scăldate într-un lumină aurie vibrantă.

În Aegina a fost primăvară, 18/19 grade atât ziua cât și noaptea, dar acel fel de primăvară cu păpădii și maci roșii ca focul, cu soare blând, aromă de fistic și apusuri solemne. La Atena a fost vară cu 26 de grade în ziua în care am urcat pe Acropole și cu cremă FPS 50 + pe toată pielea lăsată la vedere. Auzisem că iulie sau august sunt pârjolitoare, dar totuși m-am bucurat de vara nesperată întâlnită la final de aprilie chiar dacă ne-am cam topit. Primăvara nu se poate face baie în mare. Sigur că am văzut pe cineva înotând la 19 grade în aer și numai Dumnezeu știe câte or fi fost în apă. Totuși, primăvara pare perfectă de vizitat insule. Nici nu se poate compara cu aglomerația din timpul sezonului estival. Atena în schimb nu pare să aibă sezon/extrasezon, poate noiembrie/ianuarie să zicem, în rest cât timp soarele strălucește pe cerul lor extrem de albastru, turtiștii sunt acolo și sunt… MULȚI!

Am mâncat mâncare grecească, dar de când ne-am întors ne tot zicem că n-am mâncat destulă și ne întrebăm de ce?!
Am mâncat cele mai bune paste cu creveți din viața mea în Aegina și cele mai gustoase chiftele de feta cu miere și mirodenii în Pireu. Clau zice că cea mai bună salată grecească mâncată de el a fost cea de pe dealul Lycabettus din mijlocul Atenei. Nu știu că n-am avut poftă de salată vacanța asta, dar vă pot spune că cele mai bune fresh-uri de portocale le găsiți la Atena. Vă poate povești chiar și Albert, poate nu o să înțelegeți limba lui (care seamănă cu greaca puțin) dar vă pot eu asigura că i-au plăcut la nebunie.

Citește mai mult: https://bialog.ro/2019/05/o-vacanta-de-primavara-vara-a-la-grecque-ganduri-la-cald/

DISTRIBUIȚI