DISTRIBUIȚI

Din numeroasele tabere și excursii ale copilăriei, am ratat Buzăul deși era atât de aproape de casă. Am ajuns deci târziu la Vulcanii Noroioși, abia anul ăsta. Și bine am făcut pentru că locul ăsta e cu adevărat special. În mijlocul vegetației, pe o suprafață întinsă, pământul bolborosește încet. Cratere mici, asemănatoare cu cele ale vulcanilor adevărați, aruncă un soi de lavă formând în jurul lor o mare întarita de noroi brun-cenușiu. Mulți îl compară cu terenul selenar ca și aspect, alții cu pielea crestată a unui dragon care își deschide din când în când porii pentru a respira.

Cum se ajunge la Vulcanii Noroioși

Spectacolul dat de micile cratere este uimitor, așa că profită de orice ocazie de a ajunge în zonă. Drumul a fost reparat și există porțiuni asfaltate, altele pietruite. Din Buzău, mergând 17 km pe DN 10, ajungi în localitatea Sătuc. Aici drumul se bifurcă și se continuă în dreapta spre localitatea Berca. După ce traversezi râul Buzău, drumul se bifurcă din nou așa că trebuie să continui în partea stângă, urmând indicatorul spre Chiliile. La prima intersecție, vezi un indicator care anunță că mai sunt 5,5 km până la Vulcanii Noroioși. Înainte de a ajunge, un ultim indicator amplasat la doar 2 km de vulcani arată drumul spre Pâclele Mici sau Pâclele Mari. În stânga, trecind peste un pod, drumul își continuă cursul spre Pâclele Mari.

Pâclele Mari

Locul ăsta e o comoară naturală. Cu toate astea însă, Pâclele Mari din rezervația Vulcanii Noroioși din Berca pare a fi un loc părăsit: într-o baracă veche, cu câteva vederi scorojite în geam, un bătrân de prin părțile locului, cu palmele muncite, taie bilete. Asta dacă insiști, altfel nu primești dovada plății.

După ce plătești 4 lei pentru accesul la Pâclele Mari, vezi în partea dreaptă o pancartă din tablă ce îți face introducerea pe pământul selenar. Ideea e simplă: vulcanii ăștia noroioși sunt mici cratere formate de gazele naturale ce ies la suprafață. Ele se formează undeva la 3000 metri adâncime, iar la contactul cu pânza freatică și solul argilos de la suprafață, formează mici vulcani din care se revarsă noroiul cenușiu și ușor urât mirositor. E de preferat să vii aici iarna când vulcanii sunt mai energici. Cel puțin așa zice paznicul rezervației, cel ce face pe ghidul la nevoie.

Paclele Mari, Vulcanii Noroiosi

Vulcan la Paclele Mari, Buzau

Vulcanii Noriosi


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/aventura/vulcanii-noroiosi.html