DISTRIBUIȚI

Să zicem că ți-ai achiziționat ceva echipament special pentru munte și acum vrei să îl testezi. Ori pur și simplu nu ai mai făcut treking în munți de ani buni și vrei să începi un traseu care să nu îți testeze toate limitele din prima.  Poți face asta la doar o aruncătură de băț de binecunoscuta și supraaglomerata vale a Prahovei, în inima Parcului Național Piatra Craiului. De fapt, urcușul până la Cabana Curmătura a fost și primul meu traseu pe munte, pe care l-am făcut într-o toamnă.


Echipament necesar

Dacă te gândești să scoți din dulap perechea de snickers de firmă ori încălțările sport cu care mai alergi, din când în când, in parc și să te aventurezi pe munte, mai bine las-o baltă. Deși traseul ăsta nu presupune să fii într-o formă fizică de invidiat, e mai bine să dăm Cezarului ce-i al Cezarului adică încălțămintea sport să fie folosită pentru ce a fost creată – pentru sport.

Aşadar, pentru un traseu de o zi din Zărnești până la Curmătura și înapoi ai nevoie de un rucsac de 20-35 litri, bocanci de munte (de preferat cu talpă Vibram), tricou și pantaloni scurţi (dacă mergi vara), tricou de rezervă / polar 100, bluză windstopper, o pereche de șosete de rezervă, geacă impermeabilă (de preferat cu membrană GoreTex), lanternă frontală.

Opțional dar recomandate sunt bețele de trekking, parazăpezile (în cazul în care plouă ori nu s-au topit încă zăpezile) dar şi mănuşi şi căciulă.

Nu uita de apă pentru că se ştie că în Piatra Craiului nu există prea multe surse de apă.

Cum ajungi

Dacă vii cu mașina e destul de simplu (sunt 160 km din București și tot atât din Sibiu) dar ai posibilitatea să ajungi și cu trenurile Regiotrans, din Brașov sau din Râșnov. Trenurile pleacă din oră în oră, de dimineață de la 6:00 (din Brașov) până seara târziu (în jur de ora 23:00) și în aproape 45 de minute ai ajuns la Zărnești.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/aventura/trekking-piatra-craiului-zarnesti-curmatura.html