DISTRIBUIȚI

Poate Mănăstirea Putna este ctitoria cea mai de suflet a lui Ștefan cel Mare, ținânt cont că aici își are mormântul cel mai mare român din istorie, așa cum a fost votat voievodul în urma unei campanii TVR din 2006.  Pe langă faptul că a donat mănăstirii numeroase cadouri, precum sate din zonă, țesăruri și manuscrise de o valoare inestimabilă, teritorii vaste și cele mai mari și importante clopote ale vremii, tot aici au fost înmormântate si persoane importante din viața lui Ștefan, printre care două dintre soțiile sale, cât și Bogdan și Petru, fiii voievodului. Să terminăm lista celor care își au somnul de veci aici, trebuie pus la numărătoare și Mitropolitul Teoctist, cel care a sfințit mănăstirea pe 3 septembrie 1469.

Dacă Mănăstirea Voroneț este cunoscută și sub denumirea de „Capela Sixtină a Orientului”, Mihai Eminescu a numit Mănăstirea Putna „Ierusalimul Neamului Românesc”. Aceasta este amplasată în Jud. Suceava, la aproximativ 35km de Rădăuți, făcând parte din rândul celor mai cunoscute mănăstiri din Bucovina.

Construcția a început în anul 1466, ctitor fiind, bineînțeles, Ștefan cel Mare și a fost finalizată în 1469. Se pare că ideea i-a aparținut lui Daniil Sihastrul, într-o noapte în care l-a găzduit pe voievodul venit de la vânătoare.

Pe lângă biserica propriu-zisă, ansamblul monahal mai cuprinde și câteva turnuri, cel mai vechi și singurul care se păstrează din vremea lui Ștefan fiind Turnul Tezaurului (1481). Celelalte au fost construite ulterior de voievozi care au urmat la tronul Moldovei, precum Turnul Porții, ridicat de Constantin Racoviță la jumătatea secolului al XVIII-lea și pe care este ilustrată stema Moldovei, datată la 1471. Turnul poartă numele poetului Mihai Eminescu, care a fost cazat aici împreună cu Ioan Slavici. Mănăstirea a fost restaurată de mai multe ori pe durata secolelor, ultima dată în perioada comunistă.

Cu toate acestea, cea mai veche încăpere din ansamlul monahal este o biserică de lemn care se pare că datează din 1346 sau 1353. Indiferent care dintre cele 2 variante este adevărată, biserica de lemn. Aceasta nu a fost contruită în Putna, ci a fost strămutată de către Ștefan cel Mare din satul Volovăț. Se pare că este între cele mai vechi biserici de pe teritoriul României și legenda spune că pe vechiul său așezământ adăpostea mormântul legendarului Dragoș Vodă, primul voievod al Moldovei, care, venit din zona Maramureșului, a descălecat pe aceste meleaguri urmărind un zimbru.

Mănăstirea Putna este una dintre cele mai importante și mai cunoscute așezăminte monahale din România și totodată un loc cu mare încărcătură istorică și spirituală.


Citește mai mult: https://umblu-teleleu.ro/manastirea-putna/

DISTRIBUIȚI