DISTRIBUIȚI

 

Teoria lucrului bine făcut nu e doar o poveste, e un fapt în Austria şi am simțit-o pe pielea mea de fiecare dată când am mers acolo la ski ori vara în plimbare. Totul merge strună. Comunități întregi trăiesc din turism şi trăiesc bine pentru că oferă o experiență completă de calitate, iar românii ştiu foarte bine asta pentru că sunt printre naționalitățile principale de turişti care vizitează Austria în fiecare iarnă. Pentru că sunt pasionați de ski de o viață şi vor să se bucure de asta în adevăratul sens al cuvântului sau pentru că vor să descopere aceste pasiuni care, cred eu, vor rămâne întipărite bine mult timp în obiceiurile lor și ale copiilor.

În iarna asta am ajuns pentru prima dată în Soelden (se mai scrie și Sölden sau Solden dar se pronunță Zeolden), pe valea Ötztal din regiunea austriacă Tirol, și dintre toate stațiunile de ski pe care le-am văzut până acum, asta e preferata mea. E drept, totul arată mai bine când ai vreme minunată și soare, dar nu despre asta e vorba. În cele câteva zile pe care le-am petrecut în Soelden, mi-a lăsat impresia de stațiune modernă, în continuă dezvoltare.

Nu știu dacă am rămas cu imaginea asta datorită noului teleferic – Giggijochbahn, cu cea mai mare capacitate de transport din întreaga lume: 4.500 de persoane pe oră sau datorită restaurantului de la 3048 de metri altitudine – ICE Q, unde s-a filmat 007 Spectre din seria filmelor cu James Bond. Sau poate ideea de modern mi-a insuflat-o infrastructura. În Soelden și în general în toate domeniile schiabile din Austria, totul e gândit ca un masterplan pentru un flux cât mai confortabil al vizitatorilor. Oricât de multe pârtii ar fi, oricât de mulți schiori ar fi pe munte, nu stai la coadă. Chiar și după amiază, la ultima coborâre, când se închid pârtiile și se adună toată lumea la telecabine, totul merge ca uns. Infrastructura e prima condiție fără de care nu poate exista o industrie a turismului, aș putea să bag mâna în foc pentru asta.

Unde e Soelden

Soelden este în sud-vestul Austriei, pe valea Ötztal din regiunea austriacă Tirol. Cum mergi spre Elveția, pe stânga, la doar o aruncătură de băț de granița cu Italia. De fapt, de sus, de la ICE Q poți chiar să vezi Dolomiții.

Cum ajungi în Soelden

Ştiu că cei mai mulți români merg în Austria la ski cu maşina pentru că în anumite cazuri poate fi mai ieftin aşa. Dacă mergi cu toată familia ori în gaşcă mare, aveți cu toții echipament de ski şi chef de roadtrip, e clar mai ieftin. Dacă mergeți în două-trei persoane fără echipament, poate că avionul e o soluție mai simplă, cu aceleaşi costuri. Cel mai apropiat aeroport de Soelden este Innsbruck iar un bilet cu Austrian Airlines (via Viena) e în jur de 150 de Euro de persoană/dus-întors. Eu am zburat de fiecare dată fără echipament la Munchen (zbor direct cu Tarom), am închiriat de data asta maşină de la Avis din aeroport şi am pornit spre pârtie. Cu o oprire la masă în Innsbruck, faci doar vreo 3 ceasuri între Munchen şi Soelden. Dacă faci ca mine, îți sugerez să nu te grăbeşti, e prea frumos oraşul Innsbruck, trebuie să petreci câteva ceasuri aici să îl vezi.

Bineînțeles, indiferent de vreme, şoselele şi autostrăzile din Germania şi Austria sunt impecabile. În Germania nu se plăteşte taxă de drum, deşi există discuții despre introducerea unor taxe, iar în Austria vignieta este 9 Euro pentru 10 zile şi poți să o cumperi de la benzinării.


Read more: https://www.travelgirls.ro/destinatii/austria/ski-soelden-ghid-util-vacanta-iarna-austria.html