DISTRIBUIȚI

Iran – nu credeam sa ajung sa-l vizitez. Speram si atat. La fel cum sper ca intr-o zi sa ajung in Yemen sa vad centrul vechi din Sana’a cu acele blocuri-turn construite din caramizi de lut si minunea care aproape pare a fi de pe alta planeta, insula Socotra. La fel cum, pe aceeasi lista de dorinte ce par irealizabile in contextul politic actual, am pus alte locuri in care as dori sa pot ajunge: Siria, Irak,  Afganistan sau Pakistan. Toate fac parte din seducatoarea – pentru mine –  lume orientala, plina de mister, de vraja, de povestile Seherezadei sau aventurile lui Ali Baba, de covoare fermecate si de djini, de iubiri tainice ascunse in spatele valurilor purtate de femei, lumi atat de diferite de cea in care am crescut si traiesc.

Au trecut doua saptamani de cand ne-am intors si privesc fotografiile cu aceeasi incantare, uimire si bucurie cu care am vazut locurile, iar sufletul inca imi este plin de tot ceea ce am trait acolo. Este o tara fascinanta, o tara care te surprinde si iti depaseste asteptarile – de la vechile urme ale civilizatiei persane, la Persepolis – vechea capitala a imperiului, la incredibil de frumos decorate moschei sau palate, la delicioasele mancaruri sau inghetate si ajungand la ceea ce te cucereste definitiv: oamenii – cei mai prietenosi si timizi in acelasi timp, cei mai ospitalieri, cei mai dornici de a te cunoaste, de a-ti vorbi sau de a te ajuta. Nu am plecat in Iran cu idei preconcepute, dar chiar daca as fi avut sunt sigura ca mi s-ar fi spulberat inca din prima seara, de la prima plimbare pe strazile Esfahanului, cand eram salutati sau ni se zambea sau ni se ura “welcome to my country”  si “enjoy your trip” de peste tot din jur – de la oameni pe langa care treceam pe trotuar, de la vanzatori din magazine, de la tinerii de pe scutere. Eram intr-o uimire totala iar atitudinea lor m-a facut sa ma intreb: eu cand am urat “bun venit” vreunui turist strain intalnit in tara mea? Spre rusinea mea, nu mi-am amintit vreun moment…..

Din pacate, imaginea Iranului a fost covarsitor negativa in ultimele decenii – de la Revolutia din 1979 care a dus la inlaturarea de la putere a sahului, la criza ostaticilor americani (care a fost sursa de inspiratie pentru “Argo”, filmul de Oscar al lui Ben Afleck), apoi la razboiul de 8 ani cu Irakul – razboi care a consolidat puterea mullahilor si a deschis drumul liderilor religiosi spre puterea absoluta. Mai tarziu, George Bush a pus tara pe o “axa a raului”, alaturi de Irak si Coreea de Nord, iar organizatia Human Rights Watch a condamnat public guvernul pentru suprimarea libertatii de exprimare. Din exterior, Iranul era vazut ca un loc barbar si infricosator. Asta si pentru ca, dupa ce a devenit Republica Islamica, si-a creat reputatia de a fi inchisa, anti-occidentala si anti-turistica, a fost o perioada de zel revolutionar in care s-a pus accent pe istoria islamica a Iranului, iar cum o multime de locuri de interes turistic erau din perioada veche, pre-islamica nu au dorit sa incurajeze turismul. Presedintii care au venit la conducere dupa terminarea razboiului cu Irakul au inceput sa promoveze tara ca destinatie de calatorie, dar a fost dificil pentru mult timp, nu numai din cauza imaginii negative ci si a embargoului, a sanctiunilor economice si a procedurii greoaie de acordare a vizei. In urma acordului international negociat in 2015 de Iran cu marile puteri occidentale, presedintele Rouhani a promis sa limiteze activitatile nucleare in schimbul ridicarii sanctiunilor economice care izolau tara de restul lumii. De atunci, s-a permis operatorilor straini din domeniul turismului – agentii si hoteluri – sa isi deschida afaceri in Iran. O tara care era odata sceptica fata de vizitatorii straini, o tara privita uneori doar prin prisma regimului opresiv care a fost la putere isi asteapta turistii.

Da, este un stat conservator in care trebuie sa respecti un anumit cod vestimentar si nu este permis consumul de alcool. Dar Iranul modern este o fuziune a istoriei si culturii tuturor civilizatiilor care au existat pe acele pamanturi si asta o face fascinanta.


Citeste mai mult: https://www.sacalatorim.ro/iran/

DISTRIBUIȚI