DISTRIBUIȚI

Sezonul de vară pe munte e pe sfârșite așa că atunci când se anunță vreme bună, primul gând e să fugi într-acolo. Pe munte. Bucegii sunt cei mai accesibili dacă vii din Bucureşti pentru că în două-trei ore eşti gata să intri pe traseu. Iar trasee sunt cu nemiluita aşa că ai de unde alege. De data asta am pus ochii pe Cabana Mălăieşti şi pe Valea Ţigăneşti, cu singurul lac glaciar din Bucegi.


Traseu:

Ziua 1: marcaj dungă roșie: Buşteni – Cabana Gura Diham – Cabana Poiana Izvoarelor – Pichetul Roșu; marcaj triunghi roșu: La Prepeleac – Valea Mălăieşti – Cabana Mălăieşti

Ziua 2: marcaj dungă galbenă: Cabana Mălăieşti – Muntele Padina Crucii – Valea Ţigăneşti – Lacul Ţigăneşti

Echipament:

– rucsac de 20-35 litri

– bocanci de munte (de preferat cu talpă Vibram) şi, opţional, sandale pentru schimb

– tricou și pantaloni scurţi

– geacă impermeabilă (de preferat cu membrană GoreTex) sau pelerină de ploaie

– tricou de rezervă / polar 100, bluză windstopper, o pereche de şosete de rezervă

– lanternă frontală

– opțional: bețe de trekking

– trusă prim-ajutor

– batoane energizante, ciocolată

Unde stai

Pentru că e o tură de weekend, cei mai mulți preferă să stea la cabana Mălăiești și așa am făcut și noi. Am primit o cameră dublă (30 de lei) deşi nu am cerut asta dar în cabană sunt camere şi cu până la 14 paturi. Şi dacă nu vrei să-ţi îngreunezi inutil rucsacul cu mâncare pentru tot weekendul, la cabană se găteşte toată ziua şi bucatele sunt … mâncabile. Preţurile nu sunt dintre cele mai mici dar ţine cont că aprovizionarea nu se face uşor deloc.

Prima zi

Din Buşteni trebuie să ajungi la Gura Diham şi, dacă nu eşti cu maşina, drumul prăfuit de 5 km are să ţi se pară plictisitor. Aşa că fie iei un taxi fie aştepţi binecunoscutul trenuleţ care o să-ţi zdruncine toate măruntaiele până la Gura Diham. Ori apelezi, ca noi, la soluția eco-bio: șareta. Dar economisești timp şi, mai ales, energie de care vei avea atâta nevoie pe traseu. Cu atât mai mult în primele 45 de minute, când panta care porneşte din spatele cabanei are să-ţi sece toate puterile. Urmează apoi o potecă lată prin pădure, care urcă lin până la cabana Izvorul Roşu de unde e bine să te alimentezi din nou cu apă.

Dacă de la Gura Diham până la Cabana Poiana Izvoarelor poteca e bătută de multă lume, din Poiana Pichetul Roșu până la Mălăiești nu am întâlnit decât foarte puțini montaniarzi. Și ăsta a fost unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut atât de mult acest traseu.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/aventura/trekking-in-bucegi-busteni-malaiesti-lacul-tiganesti.html