DISTRIBUIȚI

În urmă cu câțiva ani ieșeam dintr-o librărie cu o cărticică în care speram să găsim inspirație pentru viitoarele vacanțe city-break cu copilul: 100 destinations for kids. E și România pe lista țărilor, însă la vremea aceea alegerea lor mi s-a părut surprinzătoare: Constanța. I-am dedicat și noi un weekend întreg, la sfârșit de sezon, când am avut noroc de vreme bună și ne-am împărțit timpul între lenevit la plajă și hoinărit prin oraș, cu diverse treburi, care mai de care mai child friendly. Pentru că da, Constanța e un oraș bun de vizitat oricând în timpul anului, când nu mai știi ce să faci cu copiii relativ aproape de casă.

Din București ajungem numaidecât, sunt puțin peste 200 de km așa că în mai puțin de 2 ore suntem acolo. Sunt multe de văzut și de făcut chiar și pe vreme neprietenoasă, însă dacă aveți noroc de puțin soare, fie el și cu dinți, sau măcar să nu plouă sau să nu bată vântul tare, atunci sunteți de două ori mai câștigați. De ce? O luăm pe rând.

Unde stai?

În cazul în care alegeți Constanța pentru un one day trip, nu mai aveți și cazarea pe listă, însă din experiență vă spunem că o zi e mult prea puțin pentru orașul ăsta, chiar și dacă nu faceți o oprire pe plajă. Și două-s insuficiente, dar asta e altă poveste.
Cand am cautat un hotel pentru weekendul nostru prelungit, am vrut să fim cât mai aproape de centru, de locurile unde să mâncăm, de plajă, de faleză și de Portul Turistic Tomis și, pe cât posibil, să fie prietenos cu bugetul de familie așa că am ales Ibis Constanța. Cunoșteam bine hotelurile din lanțul Ibis – am mai stat la ei și în Sibiu. Am stat si la Mercure Binderbubi Sighișoara, un alt brand al lantului Accor- așa că știam la ce să ne așteptăm (şi cu bune, şi cu minusuri) și, pe alocuri, ne-a întrecut așteptările).

Hotelul are parcare privată, cu plată – 15 lei/ zi 

Hotelul are o parcare privată, care se plătește separat, însă sunt doar vreo 20 de locuri de parcare disponibile, ceea ce cred că face situația cam complicată în sezon, mai ales că în zona în care este situat hotelul nu știu unde ai putea lăsa mașina. Mai sunt locuri de parcare (publice) în fața hotelului, pe Bdul Mircea cel Bătrân, daci aveți noroc să găsiți vreunul liber.

Am avut o cameră triplă – ca să avem loc cu toții – și, deși camerele la Ibis nu sunt foarte generoase, cea triplă e suficient de încăpătoare pentru doi copii care n-au stare. Pe mine m-au cucerit cu camera cu vedere la mare, chiar dacă diminețile au fost înnorate și nu ne-am bucurat de niciun răsărit.

Ibisul e preferat pentru conferințe şi team buildings, asta însemnând că e un hotel liniștit, unde hărmălaia specifică hotelurilor de la mare nu e prezentă. Lobby-ul decorat în stil mediteraneean e numai bun pentru o după amiază zen, mai ales daca e una ploioasă și dacă ai chef de citit poti împrumuta o carte din micuța bibliotecă.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/city-break/idei-de-weekend-city-break-consta.html