DISTRIBUIȚI

Cine nu a visat măcar o dată la o vacanţă lungă cât toată vara cu rulota sau autorulota în munți şi văi, la plajă ori poenițe însorite? O călătorie cu partenerul de viață, cu familia sau cu prietenii, fără prea multe planuri, cu opriri spontane şi peisaje de poveste la fereastră. Eu cu siguranță îmi doresc asta de ceva timp. Cu toate astea am amânat mult timp ideea în mare parte pentru că e vorba de o investiție mărişoară (câteva mii de Euro pentru o rulota şi câteva zeci de mii pentru o autorulotă) şi de un spațiu de parcare pe parcursul anului. Habar nu aveam că există un serviciu de închirieri autorulote în România, am descoperit asta de curând, de pe Facebook.

Firma din Bucureşti de la care am închiriat de curând o casă pe roți este printre puținele din România, dacă nu cumva singura care are o flotă serioasă şi care se promovează frumos în mediul online, cu fotografii bune şi poveştile clienților. Închirierea în situația asta mi se pare că e situația ideală: plăteşti doar cât o foloseşti şi scapi de înmatriculări, impozite, întreținere, reparații şi parcare. Nu am vrut să mă arunc prea mult cu capul înainte într-o călătorie lungă cu casa în spate pentru că ar fi fost prima dată şi nu voiam să risc: dacă nu e confortabil? Am închiriat aşadar o autorulotă Tessoro 494 de patru locuri doar pentru câteva zile în noiembrie şi am plecat la drum în România, prin Ținutul Secuiesc. Dacă ne place pentru câteva zile, plănuim un traseu mai lung la vară.

Pentru prima noapte în autorulotă am avut emoții. Eram în apropiere de lacul Sfânta Ana, afară era foarte frig, câteva grade sub 0, aveam un bebeluş în maşină şi nu ştiam încă dacă bateria pentru utilități ne va ajunge să ne încălzim până dimineață. În plus, la doar câțiva metri în pădure se auzea un pui de urs (am căutat pe Youtube nişte pui de urs ca să ne asigurăm că nu îl confundăm cu alt animal. El era şi sigur avea o mamă!). Bineînțeles, am fost mereu în siguranță în autorulotă şi mi-am imaginat mereu că dacă rămânem fără baterie, o luăm din loc. Bateria secundară, adică cea responsabilă pentru utilități, se încarcă în mers, ca orice altă baterie de maşină.

Totul a mers însă perfect, am avut căldură berechet toată noaptea şi am putut să ne odihnim în cele două dormitoare ca boierii. Bine, eu mai mult m-am uitat la stele prin fereastra imensă de deasupra patului.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/destinatii/romania-idei-de-vacanta/ghid-util-vacanta-autorulota.html