DISTRIBUIȚI

Sunt gata de plecare oricând. De multe ori plec direct de la birou sau în toiul nopţii sau abia după ce mă trezesc şi îmi ia 10 minute să fiu gata şi să plec într-o nouă aventură. Fie că este pentru o plimbare de o zi într-un oraş, de o tură uşoară pe munte, de un city break, de un weekend cu campare la cort peste noapte sau de o vacanță prin nu ştiu ce ţară, am tot ce-mi trebuie oricând pregătit. Asta pentru că rucsacul meu conţine tot timpul cele absolut necesare iar restul sunt în apropiere, gata să fie împachetate.

Ce-ţi trebuie pentru a fi gata oricând de plecare

Un rucsac

Ce trebuie sa contina rucsacul

Trebuie să pui undeva toate lucrurile, nu? Şi mai ai nevoie şi de mâini libere ca să faci fotografii sau pur şi simplu să te sprijini. Eu obişnuiesc să merg des pe munte aşa că un rucsac bun şi încăpător dar care se strânge şi se face destul de mic este varianta cea mai bună pentru mine. Are un volum de 50L, este impermeabil, are spatele reglabil şi repartizare eficientă a greutăţii pe bazin. Nu mai spun că pot prinde o mulţime de chestii în exterior. Şi cel mai important, e roşu.

De reţinut că atunci când îţi alegi un rucsac, trebuie să te gândeşti bine pentru ce-ţi trebuie. Dacă ai nevoie doar de o geantă comodă pentru laptop, un tricou, câteva sandwichuri şi o sticlă de apă pentru plimbări prin oraş sau drumeţii uşoare, atunci nu ai nevoie de cine ştie ce tehnologii. Orientează-te după un rucsac cu spatele cât mai ergonomic şi cusături bune, cu un volum de până în 25 litri. Dacă însă obişnuieşti să pleci, ca şi mine, pe munte şi ai nevoie de sac de dormit, cort şi mai multe haine şi mâncare, atunci cu siguranţă ai nevoie de un rucsac de 50-80 de litri. Dacă rucsacul nu e impermeabil, poţi cumpăra o husă universală care se poate strânge atât cât ai nevoie.

O geantă

National Geographic Bags Romania

Dacă nu aveţi de ce merge prea mult cu bagajul după voi şi aveţi nevoie de o geantă uşor de transportat dar eficientă, atunci vă recomand încă o dată “On Board Roller” de la National Geographic Bags. Este perfect pentru o călătorie de câteva zile, are o calitate ireproşabilă, este destul de mare pentru haine şi accesorii personale dar destul de mică încât să poată fi acceptată ca bagaj de mână la aeroport.

O geantă mică

Încă o geantă? Păi trebuie să-ţi pui undeva actele, banii, telefonul, aparatul foto şi alte mărunţişuri personale ca să fie tot timpul la îndemână, nu? Eu folosesc fie geanta foto de la National Geographic Bags, fie o borsetă. Ideea este, ca şi la rucsac, să am mâinile libere tot timpul.

Accesorii pentru supravieţuire

Unele lucruri sunt de nelipsit în rucsac. Iată ce am eu tot timpul pregătit, gata de plecare:

Lanternă

Chiar dacă crezi că nu vei avea niciodată de ea, să ştii că de cele mai multe ori vei simţi nevoia unei surse de lumină. Mai ales dacă mergi în natură, pe munte, când este obligatoriu să ai cel puţin o lanternă frontală, de pus pe cap, pentru a avea mâinile libere. Ia o astfel de lanternă la tine chiar şi atunci când plănuieşti o drumeţie scurtă, de o zi. Există posibilitatea ca ceva neplăcut să se întâmple şi să fii nevoită să rămâi acolo unde eşti peste noapte. Asigură-te că bateriile sunt încărcate şi mai ia un rând la tine, de siguranţă. Eu mă asigur şi că acumulatorii de la aparatul foto sunt bine încărcaţi, pentru că sunt compatibili cu frontala.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/gata-oricand-de-plecare.html

DISTRIBUIȚI