DISTRIBUIȚI

Înainte ca iarna să-și ia rămas bun de la noi, mai bucură-te o dată de magia zăpezii la Bâlea Lac. Dacă în sezonul cald, șoseaua Transfăgărășan și piscurile de un verde crud formează o panoramă spectaculoasă, iarna, peisajul este și mai frumos. De zece ani, în fiecare iarnă, la Bâlea Lac se amenajează un hotel de gheață, precum și un bar și o biserică din gheață, fiind prima atracție turistică de acest gen din Europa de sud-est.

Cum ajungi la Hotelul de gheață de la Bâlea Lac

Pentru a ajunge la Hotelul de gheață de la Bâlea Lac trebuie să iei telecabina de la Bâlea Cascadă. Șoseaua Transfăgărășan este închisă după acest punct în timpul sezonului rece, astfel încât va trebui să-ți lași în urmă autovehiculul.

Telecabina de la Bâlea Cascadă funcționează în fiecare zi între orele 9 și 17, iar o urcare costă 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii. Dacă plănuiești să vizitezi Bâlea Lac în weekend, îți recomandăm să ajungi la telecabină înainte de ora 9 pentru a evita cozile uriașe.

Despre Hotelul de gheață de la Bâlea Lac

Hotelul de gheață de la Bâlea Lac se amenajează în fiecare iarnă, la cota 2.034 metri, la finalul lunii noiembrie sau în decembrie, în funcție de condițiile meteo, și este deschis până în martie.

Hotelul este realizat din blocuri uriașe de gheață scoase chiar din lacul Bâlea, aflat în apropiere. Cei care își doresc o vacanță cu adevărat interesantă, pot să se cazeze la Hotelul de gheață. Toate camerele hotelului au mobilier sculptat în gheață – un pat dublu, masă și scaune, dar patul are saltele groase și saci de dormit, astfel încât nu vei suferi de frig. Hotelul are și câteva igluuri, pentru cei care își doresc mai multă intimitate. Dacă nu te tentează o astfel de experiență, poți să te cazezi la una dintre cabanele „obișnuite” de la Bâlea Lac.

Lângă Hotelul de gheață este amenajat un bar și un restaurant realizat tot din blocuri de gheață. Aici băuturile și mâncarea sunt servite în pahare, respectiv farfurii realizate din gheață.

Tot aici mai este și o biserică, bineînțeles, tot din gheață. Lăcașul de cult neobișnuit este sfințit de un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Evanghelice, Greco-Catolice şi Romano-Catolice. Biserica de gheață are o înălțime de aproximativ 6 metri, iar altarul este frumos decorat cu sculpturi tot din gheață. Dacă îți dorești o experiență de neuitat poți să-ți organizezi și nunta în această biserică.

Citeste mai multe: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-destinatie-de-weekend-hotelul-de-gheata-de-la-balea-lac-judetul-sibiu

DISTRIBUIȚI