DISTRIBUIȚI

Înconjurat de Stanuri și ascuns undeva în istorie, Uzbekistan nu e pe lista scurtă (aproape) a nimănui cu destinaţii de vacanţă. Asta nu pentru că ar avea vreo boală contagioasă ci pur și simplu pentru că… de ce ai merge în vacanţă în Uzbekistan? Nu e periculos? Ce e de văzut acolo? Prejudecăţi despre Uzbekistan sunt multe și din fericire aproape toate pot fi desfiinţate cu un pic de documentare sau pur și simplu cu o vizită la faţa locului. Motive să mergi totuși acolo sunt și mai multe: imensa încărcătură istorică, importanţa mondială, mâncarea, oamenii, arhitectura sau pe scurt – curiozitatea. Pentru mine, acesta a fost cel mai important motiv pentru care am plecat la drum spre Asia Centrală – curiozitatea.

Oamenii

O mămăiţă uzbecă cu un zâmbet cald cum numai bunica mea avea îmi leagă rapid pe cap un batic în culori pastel. După o noapte obositoare în Tashkent, un zbor intern și încă un transfer cu un microbuz până în Khiva, acesta e primul meu contact cu uzbecii. Pe lângă fascinația ei pentru pielea mea albă și părul meu blond, pe lângă dorința de a-mi vinde până la urmă baticul cu 6000 Sum (aproximativ 2 dolari), blândețea și bunătatea i se văd în ochi iar asta nu poate mima nimeni. În următoarele zile, pe tot parcursul călătoriei mele, am avut parte numai de astfel de întâlniri, priviri ori zâmbete furate. Mai mult de atât, nu am putut să nu remarc o oarecare asemănare cu acei români care te primesc în casa lor, te pun la masă, îți toarnă un păhărel de țuică și îți zâmbesc cu toată gura și obrajii îmbujorați. Regimul ce limitează libertatea de exprimare și controlează aproximativ orice informație (așa cum se întâmplă în Uzbekistan și cum se întâmpla pe vremuri în România) aduce oamenii aproape, iar asta se simte oriunde ai merge. „Omul sfinţește locul” nu e doar o zicală răsuflată.

Drumul Mătăsii

Drumul Mătăsii e probabil primul motiv pentru care călători din lumea întreagă aleg să viziteze Asia Centrală. Pentru că și eu citeam în perioada respectivă Jack Weatherford – Genghis Khan and the Making of the Modern World, eram foarte curioasă să aflu mai multe despre drumul de peste 6500 de kilometri ce a unit două lumi: China de Veneția, Asia de Europa și despre punctele de oprire și de troc ce se aflau de-a lungul său. Timp de milenii a fost cea mai importantă axă comercială a lumii,  iar comerţul efectuat pe acest drum a dus la dezvoltarea multor civilizații și nații. Bukhara, Khiva, Samarkand și Tashkent din Uzbekistan erau piețe importante de-a lungul Drumului Mătăsii și chiar și astăzi poți si parte de atmosfera de pe vremuri între zidurile Khivei și în piețele din Bukhara. Deși caravanele cu cămile și negustori nu mai străbat deșertul Asiei Centrale, mirodeniile, mătăsurile, ceaiurile, alămuri, ceramica și lâna încă se comercializează în aceste orașe și sunt locuri minunate din care să cumperi suveniruri pentru cei dragi de acasă.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/destinatii/uzbekistan-destinatii/de-ce-sa-mergi-in-uzbekistan.html

DISTRIBUIȚI