DISTRIBUIȚI

Mai ții minte când mergeai în excursie cu colegii de clasă? Sau în tabără, în vacanța mare? Pun pariu că pe atunci bagajul tău nu era vreun troler fancy, roz-bonbon ci un rucsac încăpător pe care îl puteai manevra cu ușurință, fără să fie nevoie să ceri ajutorul doamnei învățătoare. Acum, după mai bine de 20 de ani de la prima mini-călătorie cu rucsacul în spate, fără părinți, băgăjitul îmi trezește amintiri frumoase și sunt la fel de nerăbdătoare să plec la drum ca atunci când eram copil. Numai că de atunci, de la an la an am învățat că mersul cu rucsacul în spate e mai mult decât un mod de a călători. Și am cel puțin 25 motive să o fac.

  1. Merg pe munte. E lesne de înțeles că atunci când faci trasee pe munte singurul bagaj permis e rucsacul. Avem sfaturi pentru tine dacă vrei să știi cum să fii gata oricând de plecare.
  2. O tură cu rucsacul pe munte e echivalentul a cel puţin o săptămână de mers la sală, zi de zi. În plus nu e aşa plictisitor, respiri aer curat, cunoşti oameni noi şi ai bonus super peisaje.
  3. Văd mai multe cu bani mai puțini. De fiecare dată când am rucsacul în spate, nu îmi mai fac griji că trebuie să caut un loc special să depozitez bagajul și să vizitez un oraș dacă am o escală. Cu banii economisiți pot să vizitez un muzeu, de exemplu.
  4. E mai sănătos decât să car o geantă de umăr. Greutate rucsacului e susținută de tot spatele iar materialele speciale din care sunt făcute rucsacurile de munte lasă corpul să respire și nu ajung fleașcă la destinație.
  5. Altfel nu ar mai fi existat Turul României cu rucsacul în spate.
  6. Am mâinile libere să fac fotografii…
  7. …sau să mănânc un sendviş.
  8. Nu-mi pasă dacă plouă sau ninge pentru că am husă waterproof.
  9. Alerg mai uşor după un autobuz care se pregăteşte să plece din staţie…
  10. … la fel şi după un tren. N-am pierdut nici unul până acum.
  11. Rucsacul este foarte bine compartimentat, are o mulțime de buzunare interne și externe așa că fiecare lucrușor are locul lui și nu e nevoie să răscolesc tot bagajul atunci când caut ceva.
  12. Îl spăl ușor, la mașina de spălat și pentru că e fabricat din materiale care se usucă ușor, sunt pregătită de o nouă escapadă chiar și după o tură pe munte cu ploaie.
  13. Pentru că nu pot să car toată garderoba în spinare, am învățat să-mi fac bagajul eficient şi uşor chiar şi pentru 10 zile de vacanţă.
  14. Nu e nevoie să port doar bocanci. Rochia și botinele chic fac casă bună cu rucsacul în spate.
  15. Pentru că se ajustează cât vreau eu, îl folosesc și ca bagaj de mână pe cursele low-cost și ca să car cortul, sacul de dormit, haine pentru două săptămâni și alte acaraturi pentru o vacanță în România.
  16. Ocupă foarte puțin spațiu de depozitare pentru că se face mic-mic când îl pun la păstrare.
  17. Nu am prejudecăţi. Se vorbește pe la colțuri că backpackerii – adică cei care merg cu rucsacul în spate – sunt  neica nimeni, niște studențache care fac autostopul și care mănâncă doar din conserve. Ce nu știu ei e că un rucsac bun costă câteva sute de lei bune (milioane de lei vechi), bocancii de la 100 de euro în sus șamd.
  18. O vacanță pe cinste costă cât un televizor cu ecran plat, iar noi am renunțat de ceva vreme să ne mai uităm la TV. Am investit până acum în călătorii, experiențe memorabile și echipament de munte cât pentru 10 televizoare. Zău că nu-i simțim lipsa.
  19. Am învățat să apreciez lucrurile simple. Dacă la început căram tot soiul de lucruri inutile în rucsac, scrâșnind din dinți la fiecare pas, acum pot să merg două săptămâni doar cu un bagaj mic de mână. Până la urmă și în călătorii am aceleași obiceiuri ca acasă – mă trezesc, mănânc, mă plimb, mă odihnesc, mănânc, mă plimb, mănânc, dorm și o iau de la capăt. E atât de simplu!
  20. De fapt, asta e singura rutină pentru că în realitate nu trebuie să respect niciun program. Nu trebuie să fiu la hotel de la 12 la 14 pentru că altfel pierd prânzul all inclusive, nici să mă trezesc devreme pentru că trebuie să plec în cine știe ce excursie opțională. Dacă pierd vreun autobuz sau un tren, nu-i niciun capăt de țară, sunt în vacanță și, la o adică, pot să îmi schimb planul cât ai zice pește. Doar am casa în spinare.

Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/100-de-motive-pentru-care-merg-cu-rucsacul-in-spate.html

DISTRIBUIȚI