DISTRIBUIȚI

Despre Dalboka îmi povestise Cristina mai demult și am reținut că acolo e cel mai bun loc pentru un festin cu scoici. Uit însă că e atât de aproape de graniță iar când ajung pentru un weekend în Vama Veche, nici prin gând nu-mi trece că aș putea ajunge acolo pentru o cină. E deajuns o singură propunere din partea prietenilor și 50 de kilometri mai târziu intru în probabil cea mai frumoasă atmosferă de care am avut parte în ultimul timp.

Dalboka e la doar o aruncătură de băț de Vama Veche și ca să ajungi acolo nu-ți trebuie decât buletinul, vigneta (5 euro pentru o săptămână) și poftă de experiențe noi. După ce treci granița din Vama Veche în Bulgaria, drumul e drept (și plin de gropi) și merge prin Durankulak. Urmează indicatoarele spre Kavarna iar când ajungi acolo, fă stânga spre Capul Kaliakra. Drumul ce coboară spre faimosul restaurant din Dalboka (cel din dreapta) e abrupt și îngust dar te conduce spre cina perfectă.

Dalboka, Bulgaria - apus1

Când ajung acolo, la apus, renunț la ideea de a mai scoate camera foto. Mă gândesc că nu am cum să surprind atmosfera, lumina și mirosul în imagini și nici n-aș ști cum să le descriu mai bine. Stânca abruptă îmi aduce aminte de Coasta Amalfi dar aerul balcanic îmi creaază deja o altă amintire pe care vreau s-o păstrez cât mai mult. Trebuie să fii acolo. Pot să-ți dau însă câteva indicii ca să te conving ca data viitoare când mergi la mare să-ți lărgești orizonturile și să-ți oferi o masă ca în filme la prețuri de nimic.

Chelnerii sunt prietenoși și rup câteva cuvinte în română și engleză și nu strâmbă din nas dacă n-ai leva sau euro la tine. Leii sunt la fel de bine primiți ca și cardurile bancare așa că nu te panica dacă n-ai reușit să oprești la un ghișeu de schimb valutar, în drumul spre Dalboka.

Dacă mergi cu prietenii sau familia, comandă cât mai multe feluri de mâncare din meniu (cere-l pe cel în română) și faceți un ospăț în care să gustați din toate: scoici, salate de midii, hamsii, icre și orice îți mai surâde din meniu. Dacă nu ai mai mâncat până acum așa ceva, ăsta e locul în care poți începe s-o faci. Totul e delicios! O Kamenitza sau o Zagorca e doar 2 leva așa că ai mari șanse ca o masă plină cu de toate plus băuturi și desert să fie mai ieftină decât orice alt restaurant de pe litoralul românesc. Fă o comparație simplă cu cherhanaua din Vama Veche și cred că știu unde te vei întoarce data viitoare.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/cum-sa-iei-cina-in-strainatate-in-50-kilometri-simpli.html