DISTRIBUIȚI

Pe versantul abrupt al Alpilor, lângă Riviera italiană, la jumătatea distanței dintre Genova și Nisa, se află vechiul sat medieval Colletta di Castelbianco. În aparență este vorba doar de o grămadă de case vechi de piatră, cu acoperișuri din țiglă roșie și ferestre albastre. Dar ascunse în spatele acestor fațade medievale se află un secret de înaltă tehnologie – fiecare casă are conexiune la internet cu fibră optică și TV prin satelit, iar așezarea dispune de un centru de afaceri modern, cu teleconferințe, fax și echipamente audio-vizuale.

Colletta di Castelbianco datează din secolul al XIII-lea, însă în timp, marea majoritate a locuitorilor s-au mutat în zone mult mai dezvoltate. Când un cutremur a lovit satul în 1887, a accentuat și mai mult tendința de depopulare, până când Colletta a fost complet abandonat în anii 1950.

La sfârșitul anilor 1990, Colletta di Castelbianco a fost preluat de întreprinzători privați pentru transformarea sa într-unul dintre primele e-sate din Europa. Datorită noilor tehnologii de telecomunicații, proiectul a oferit potențialilor locuitori o șansă de a trăi într-un paradis, din punct de vedere al peisajului, în timp ce beneficiază de cele mai noi tehnologii pentru a intra în contact cu restul lumii. Astăzi, casele de la Colletta di Castelbianco au prețuri piperate. Potrivit presei din Italia, cea mai scumpă casă din sat are un preț de 587.000 €, iar casele mai accesibile au prețuri începând de la 137.000 €.

În zilele noastre, satul găzduiește în mod regulat evenimente culturale, cum ar fi expoziții de artă și concerte, precum și evenimente culinare pentru a sărbători cele mai bune mâncăruri și vinuri italiene. În prezent câteva sute de oameni au ales să se mute aici, și se pare că nu regretă deloc această alegere.


Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/locuri-de-vizitat-colletta-di-castelbianco-un-sat-de-piatra-neobisnuit-galerie-foto/