DISTRIBUIȚI

Cu pletele în vânt, urc pe serpentine în mașina decapotabilă, ținându-mă bine în curbe. Mă simt ca Frances, la brațul lui Marcelo care îmi povestește într-o italiană dulce despre zonele acestea. Fără să înțeleg o iotă, zâmbesc frumos și mai dau din cap aprobator din când în când. Miroase a lămâi și pin iar din când în când simt mirosul sărat al mării, împreună cu un miros de flori proaspăt înflorite…

Da, iarăși visam. Eram de fapt într-un autobuz turistic neacoperit, la etaj, mergând spre Ravello, iar vântul îmi zburătăcea părul și eșarfa, acoperindu-mi ochii. Italianul ce-mi povestea despre împrejurimi era ghidul audio din căști iar brațul pe care-l strângeam era al prietenei de lângă mine. Nu e chiar ca în filme dar Ravello este într-adevăr un tărâm de poveste. Povestea mea preferată de pe Coasta Amalfi.

Ravello

Cum ajungi în Ravello

Ravello este la vreo 6 km de Amalfi. În Amalfi ajungi cu autobuzul din Sorrento sau din Salerno, depinde din ce direcție vii. Din Amalfi îți recomand să iei autobuzul turistic. Călătoria este inclusă în biletul de 7 euro despre care îți povesteam în Sorrento, valabil 24 de ore iar autobuzul ăsta turistic pleacă din aceeași stație ca și toate celelalte, n-ai cum să-l ratezi. La urcare primești un set de căști de unică folosință pe care trebuie să le cuplezi la mini-stația de lângă fiecare scaun și să selectezi limba dorită pentru ghidul audio. Drumul este absolut superb până în Ravello: mai întâi mergi pe coastă, deasupra apei, apoi intri pe serpentinele ce duc sus, pe munte. Treci printre case frumoase, vile vechi, ruine de castele și turnuri de apărare, viță de vie și livezi de lămâi.

Cu autobuzul turistic spre Ravello

Ce trebuie să știi despre Ravello

Puțină istorie. În primul rând, trebuie să știi că Ravello este un orășel de pe Coasta Amalfi, Italia și că a fost fondat în secolul 5 ca și refugiu pentru câteva familii de romani. Ei s-au adăpostit aici, în munții Lattari, de invaziile barbarilor care au marcat sfârșitul Imperiul Roman de Apus.

Dacă în secolul 12 avea în jur de 25 000 de locuitori, în 1137 Ravello a fost distrus de atacurile Republicii Pisa, iar de atunci orașul a intrat în declin, mare parte din populație mutându-se înNapoli și împrejurimi. Comerţul făcut în port cu asiaticii a încurajat din nou creşterea economică iar până în secolul 14, oraşul a înflorit iarăşi. În secolul 16 oraşul este lovit iarăşi de ghinion: cutremure, ciumă şi foamete. Abia în secolul 19 orașul își revine datorită turismului și a turiștilor europeni atrași de locul ăsta exotic.

E incredibil cum un mic orășel din munți care a trecut prin atâtea schimbări a supraviețuit până astăzi. Mai mult de atât, pe lângă turiști din lumea întreagă, Ravello atrage artiști și intelectuali celebri cu ocazia evenimentelor ce se desfășoară aici pe parcursul anului.

Ravello

Ravello – orașul muzicii

Festivalul Wagner este unul dintre cele mai vechi și cunoscute festivaluri din Italia. Are loc în fiecare vară în Ravello încă din 1953 și a pornit ca o inițiativă de a promova turismul și de a încuraja economia locală în anii dificili de după cel de-al doilea război mondial. Poartă numele compozitorului germal Richard Wagner pentru că în vara anului 1880, pe când lucrul la partitura lui Parsifal nu se încheiase încă, Wagner a început să se gândească la spaţiile scenice ale viitoarei premiere și a vizitat Villa Rufolo. Atunci, compozitorul nota în cartea vizitatorilor: „Am găsit grădina magică a lui Klingsor”.

Festivalul Wagner Ravello

Deși mare parte dintre spectacole constă în muzica lui Wagner, cele două luni de festival (iulie și august) cuprind o gamă largă de reprezentații artistice: muzică clasică, jazz, spectacole artistice, dans, expoziții de fotografie, workshop-uri și seminarii cu marii artiști.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/city-break/coasta-amalfi-ep-4-%E2%80%93-ravello.html

DISTRIBUIȚI