DISTRIBUIȚI

Când vine vorba despre o mini-vacanță în miez de iarnă, cele mai la îndemână sunt escapadele la schi și city-break-urile. Dacă alegi să vizitezi un oraș, ai o mulțime de ași în mânecă: biletele de avion sunt mai ieftine, hotelierii se întrec în reduceri și promoții iar pe străzi vezi mai mult localnici și nu turiști, cum se întâmplă vara.

Pentru mine e foarte important atunci când vizitez un oraș iarna, să am cu ce să-mi ocup timpul atât indoor cât și în aer liber. N-aș alege niciodată să merg într-un loc vestit pentru grădini și parcuri când sunt nămeții cât casa, chiar dacă biletele de avion sunt un chilipir. Dar în Stuttgart ai, slavă cerului, ce să faci și ce să vezi într-un weekend, fără să-ți înghețe nasul și picioarele.

Cum ajungi la Stuttgart

E drept că Germania nu e chiar la capăt de lume și că mulți preferă să meargă cu mașina dar varianta rapidă și chiar mai ieftină e cu avionul. Eu am luat biletele din timp – din iulie pentru decembrie – și am plătit aproximativ 70 de euro pentru zborul dus-întors, doar cu bagaj de mână la Blue Air. Orarele sunt foarte bune: ajungi la Stuttgart pe la 9:30 dimineața și returul e după-amiază, la 17:00.

În oraș și în unele localități din apropierea Stuttgartului, am mers cu trenul – www.bahn.de – care are orare bine puse la punct și e mai mereu plin, semn că localnicii nu prea se îngrămădesc să se fâțâie cu mașina de colo-colo. În plus, dacă sunteți un grup mai mare de 5 persoane, prețul biletului scade simțitor (de exemplu, în loc să dai 20 de euro pentru o călătorie dacă ești singură, plătești 36 de euro pentru 5 persoane, adică puțin peste 7 euro fiecare).

Unde stai în Stuttgart

Eu am stat la o prietenă – mulțumiiiim Suzana- așa că nu pot să recomand un hotel sau un hostel din oraș. Ca să-ți faci o idee, prețurile nu sunt dintre cele mai mici – în jur de 50 de euro pe noapte pentru o cameră dublă și 25 de euro locul în cameră cu mai multe paturi la hostel.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/city-break-de-iarna-stuttgart.html