DISTRIBUIȚI

Hunedoara – orașul cu cel mai important centru siderurgic din România prin anii ’50-’70. Ei bine, nu despre recordul lui Gheorghe Gheorghiu Dej vreau să vă povestesc ci despre moștenirea pe care ungurii ne-au lăsat-o. Moștenire pe care, după mulți ani de nepăsare, așa cum s-a întâmplat cu mai toate clădirile de patrimoniu, o prețuim și o punem astăzi în valoare. Am fost, așadar, în vizită la Castelul Huniazilor și mi-a plăcut ce am găsit.

Am ajuns în Hunedoara când soarele nu răsărise încă. Cum cobor din tren, mă întâmpină gara cu Turnul cu Ceas, unde astăzi nu mai opresc decât 5 trenuri pe zi și deja presimt că vizita în oraș va fi specială. Încă de la primele ore ale dimineții, când hunedorenii se îndreaptă grăbiți spre serviciu, aveam să cunosc ospitalitatea locuitorilor.

Mai întâi încerc să mă dumiresc la ce oră și de unde pleacă autobuzul spre Hațeg așa că întreb recepționera din autogară. Primesc, pe lângă un zâmbet cald, o mulțime de indicații pe care femeia se oferă să mi le noteze pe o bucată de hârtie, să nu care cumva să mă rătăcesc.

Îmi iau rucsacul greu în spate și pornesc pe străzile încă pustii, uitându-mă în stânga și-n dreapta, de frică să nu ratez Castelul. Narcisa întreabă prima persoană pe care o întâlnim în drum dacă mai e mult până la destinație. Nu mică mi-a fost mirarea când femeia se oferă să se abată din drum pentru a mearge cu noi până aproape de castel. În centru, vizavi de Catedrala Eroilor și de Primărie ne despărțim de ghidul nostru de ocazie și încercăm să dibuim drumul care trece peste poduri și continuă pe lângă zidurile masive ale unei fabrici. Primim indicații prețioase din toate părțile, fără să le cerem, doar pentru că eram ușor dezorientate.

Ajungem în fața castelului care e impunător. Poarta e deschisă deși muzeul se deschide abia la ora 9.00 așa că hotărâm ad-hoc să intrăm – poate găsim o bancă pe care să stăm până atunci. Fortificația e însă bine păzită de… o haită de câini care nu ne permite sub nicio formă să înaintăm. Ne instalăm așadar pe iarbă, în fața castelului care se află într-o zonă de case și tot soiul de mici ateliere şi aşteptăm ora deschiderii.

Deși era o zi de luni și mă gândeam că vom fi singurii vizitatori, turiștii au început să sosească la castel cu puțin înainte de ora 9. Imediat după ce treci de poarta de fier forjat și de zidul gros de piatră, dai de câteva chioșcuri cu suveniruri, câte ceva de ronțăit și nelipsiții colaci secuiești. Ne aflăm în curtea husarilor (curtea exterioară) iar în fața ni se arată semeț Castelul Corvineștilor. E impresionant și foarte bine conservat!

Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatrã, ce face trece peste pârâul Zlaşti. La intrarea pe pod e statuia Sfântului Ioan de Nepomuk – protectorul podurilor şi al trecererilor peste apă.

Primul contact cu castelul, încă înainte de a-i trece pragul, îl ai când îți ridici privirea spre Turnul nou de poartă, la parterul căruia, pe locul unei foste vetre de foc e azi casa de bilete. Plătim biletul de intrare, ne lăsăm rucsacurile într-un colț, sub atenta supraveghere a agentului de pază și mergem să explorăm castelul.

Prețul biletului de intrare pentru adulți este:

  • 20 Lei (ianuarie, februarie, noiembrie, decembrie),
  • 25 lei (martie, aprilie, septembrie, octombrie),
  • 30 Lei (mai, iunie, iulie, august)

Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/city-break/castelul-huniazilor-inchisoare-pentru-dracula.html