DISTRIBUIȚI

Am auzit de multe ori călători prin Ţara Dobrogei care nu ştiu încotro s-o apuce când ajung în Jurilovca. Pentru ei, satul acesta e doar locul de plecare către Delta Dunării. Însă lipovenii de aici au o comoară în jurul satului lor albastru, curat şi plin de flori: trebuie doar să o descoperi pentru că despre averile lor nu s-au spus foarte multe.

Voi stabili Jurilovca drept punct de plecare în cele patru zări în încercarea de a descoperi zona din jurul Razelmului.


Cum ajungi la Jurilovca

Satul e în inima Dobrogei aşa că mai întâi ar trebui să ajungi în Tulcea ori în Constanţa sau, de ce nu, la Brăila.

Dacă vii din Bucureşti, îţi recomand microbuzul Bucuresti – Babadag (autogara IDM Basarab ~ 7.00, 13.00, 16.30), până la Două Cantoane; de aici faci autostopul (17 km până la Jurilovca) sau prinzi unul dintre autobuzele (Tulcea-Jurilovca sau Constanţa- Jurilovca). Preţul unui bilet este în jur de 50 lei. Există şi varianta cu trenul, din Bucuresti sau Tulcea până în Babadag.

Delta Dunării sau Marea Neagră?

Dacă vrei să mergi în paradisul numit Gura Portiţei, cel mai bine este să iei una dintre cursele zilnice din Jurilovca. În schimbul unui bilet de 25 de lei, vaporaşul te duce în inima Deltei Dunării şi la Marea Neagră.

Satul de pescari Gura Portiţei e privilegiat: din centru faci doi paşi la stanga şi mergi la pescuit pe canalele Deltei iar în dreapta e ţărmul mării. Chiar şi în plin sezon estival aici nu e foarte aglomerat şi dacă nu ţii cont de preţul destul de piperat al ambarcaţiunii care te aduce aici, câteva zile la Gura Portiţei nu te costă mai nimic. Se stă cu cortul pe plajă, duşuri sunt cu nemiluita iar plaja… plaja e cât vezi cu ochii. Doar nisip fin și ici colo câte un turist.

Seara, un grup de lipovence şi un acordeonist de prin părţile locului încing dansuri pe plajă, în timp ce femeile cântă de mama focului.

Un alt fel de Muzeu al satului

Nu te aştepta să găseşti un sat dobrogean în miniatură aşa cum sunt Muzeele satului din Bucureşti ori din Sibiu. În Enisala găseşti o singură gospodărie tradiţională din acest colţ de ţară, transformată în muzeu pentru ochii turiştilor curioşi veniţi de pretutindeni. Casa are acoperişul din stuf iar ferestrele şi uşile sunt de-un albastru cum numai în Santorini am mai văzut. Pe aleile din piatră adusă de la carierele din jur se odihensc două lotci bătrâne. Sigur că merită să mergi la muzeu dar case de acest tip, de-un tradiţionalism arhaic, se găsesc în toată Delta Dunării, fără a fi muzeu.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/averea-lipovenilor-din-dobrogea.html

DISTRIBUIȚI