DISTRIBUIȚI

Munţii Bucegi nu înseamnă doar Valea Prahovei şi aglomeraţie. Interiorul potcoavei (masivul are forma unei potcoave îndreptată spre sud) nu este nici pe departe la fel de cunoscut turiştilor chiar dacă e plină de obiective de interes şi legende. Ialomiţa, despre care se spune că este râul sacru al României, porneşte din centrul masivului şi formează chei (Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei etc.) şi bazine depresionare (Peştera, Padina, Bolboci etc.).

Aşa cum povesteam şi pe pagina de Facebook, la începutul lui august am ajuns în zona aceasta pentru trei zile, cu ocazia festivalului Padina Fest şi am încercat să explorez cât mai mult.

Cum ajungi aici: 

  • cu trenul până la Sinaia sau Buşteni apoi cu telecabina până la Peştera.
  • cu maşina din Sinaia spre Padina, pe lângă lacul Bolboci, urmărind indicatorul „Hotel Peştera”. Ai grijă însă, cam jumătate din drum trebuie străbătut cu grijă de către maşinile cu garda joasă.
  • pe trasee montane din Sinaia sau Buşteni.

Unde stai:
  • la cort – pe platou se poate campa pe malul apei.
  • la pensiune, cabană, hotel: Vila Coteanu, Cabana Padina, Cabana Diana, Cabana Bolboci, Cabana Zănoaga, Cabana Laptici, Hotel Peştera.

Am început cu două ture cu tiroliana (activitate oferită de foştii colegi de la clubul montan EcoXtrem) şi am continuat spre Peştera Ialomiţei. Deşi am mai ajuns în trecut la Padina, n-am mai intrat în peştera asta administrată de călugării mănăstirii cu acelaşi nume.

Peştera Ialomiţei:
  • se află la 1660m pe malul drept al Ialomiţei, în muntele Bătrâna, la 10 minute de mers de la Centrul Naţional Salvamont de pe Platoul Padina;
  • intrarea costă 6 lei;
  • o vizită completă durează aproape 1 oră;
  • în interiorul peşterii, temperatura este mai scăzută aşa că îmbracă-te corespunzător;
  • peştera este parţial iluminată dar pentru a-i vedea mai bine toate cotloanele ia-ţi o lanternă sau o frontală;
  • interiorul este umed şi aluncos şi este recomandat să ai încălţări cu talpă aderentă (bocanci).

La ieşire din peşteră am tras o ocheadă la vârfurile din jur apoi am continuat drumul pe lângă Ialomiţa, prin Cheile Tătarului săpate în calcarele datate din jurasic de Ialomiţa de altădată. Ceea ce face ca această zonă (Rezervaţia naturală complexă Cheile Tătarului) să fie unică este faptul că, pe versantul stâng al văii Tătarului, la 1548m, se află intrările în cele mai înalte staţiuni paleolitice din România: Peştera Ursului şi Peştera Mică.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/aventura/aventura-muntii-bucegi.html

DISTRIBUIȚI