DISTRIBUIȚI

Adânc, în jungla inaccesibilă din partea de sud-est a Noii Guinee Indoneziene, la aproximativ 150 de kilometri de marea din Arafura, trăiește tribul Korowai. Membrii lui sunt unii dintre cei mai izolați oameni din lume. Până la descoperirea lor de către un misionar olandez în 1974, Korowai nu avea niciun contact cu lumea exterioară, membri săi crezând că sunt singurii oameni care trăiesc în această lume.

Membrii tribului trăiesc în case construite în copaci, la înălțimi între 6 și 12 metri, dar unele sunt și la 35 de metri deasupra solului. Aceste case din copaci protejează familiile nu numai împotriva roiurilor de țânțari de dedesubt dar, potrivit credințelor acestora, împiedică și spiritele rele să ajungă la ei. Potrivit tradiției locale, în fiecare noapte spirite malefice cutreieră pământul în căutarea de suflete pure. Singura modalitate de a nu fi posedat de un astfel de spirit rău este ca oamenii să se urce cât mai sus în copaci.

Pentru construirea casei, partea superioară a copacului este îndepărtată și folosită ulterior pentru realizarea pereților și a acoperișului. Pardoseala, formată din frunze și crengi este închegată și legată cu liane pentru a putea susține greutatea unei familii întregii. Cele mai multe familii sunt formate din 5-6 membri, și toți trăiesc în același copac. Korowaii sunt excelenți vânători-culegători și horticultori.

De-a lungul timpului au fost realizate mai multe documentare despre poporul Korowai. În 1993, o echipă de filmare susținea că a asistat la un ritual de canibalism ca formă de pedeapsă realizat de acest trib. Deși informațiile nu au fost confirmate niciodată, mai mulți exploratori ajunși să cunoască acest trib au declarat faptul că membrii tribului sunt destul de violenți între ei și se acuză deseori de practicarea vrăjitoriei. Cei mai mulți membrii ai tribului nu cunosc lumea exterioară decât prin ochii occidentalilor ajunși aici.

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/acesti-oameni-credeau-ca-sunt-singurii-locuitori-de-pe-pamant-povestea-tribului-korowai-tribul-cu-casele-in-varful-copacilor-galerie-foto/

DISTRIBUIȚI