DISTRIBUIȚI

E strigător la cer ce se întâmplă în Delta Dunării. La fiecare cotitură de canal, la fiecare masă, la fiecare întâlnire cu câte un stol de pelicani ori alte înaripate, realitatea te lovește frontal și te pune pe gânduri. Încă din prima zi în Deltă, afli că viața nu înseamnă doar beton și alte lucruri solide și chipurile sigure. În Deltă, totul mișcă, e plin de viață.

Abuz de liniște

E greu de descris şocul pe care îl ai ca orăşean atunci când intri în Delta Dunării. Obişnuit şi parcă dependent de agitaţia şi haosul de acasă, îţi pui cu emoţii vesta de salvare, îţi arunci în grabă bagajul în barcă şi te afunzi cu viteză în sălbăticie. Pentru un locuitor al capitalei, liniştea de aici e greu de digerat, chiar dacă se spune că aici te odihnești de două ori mai repede decât în orice altă parte a țării. Noroc cu sunetul pe care îl scoate motorul bărcii, altfel ai crede că ai asurzit complet.

În mod revoltător, relaxarea de aici nu seamănă deloc cu sfârşitul ci e mai degrabă o altă dimensiune, una fără gravitaţie. Totul e numai o întindere de apă iar ceea ce ai putea numi uscat este de cele mai multe ori plaurul care se plimbă, își modifică forma în funcție de valuri ori sezon.

Chiar şi în Letea lipseşte gălăgia. Pe uliţele din satul de lipoveni nu sunt copii care să bată mingea, s-au mutat cu toţii la oraş. Au mai rămas aici câteva familii îmbătrânite care s-au oprit undeva în timp. Pentru mulţi turişti care ajung aici, Delta e sălbăticie şi izolare. Pentru Daria, lipoveanca ce ne-a servit bucuroasă cu biscuiţi e acasă.

Abuz de mâncare

Deși se spune că mâncărurile de pește sunt ușoare, în Deltă se schimbă lucrurile. Dacă îți gătește timp de patru zile o lipoveancă din Mila 23, îți va fi destul de greu să te ridici de la masă. Borș de pește sau cu perișoare de pește și cu apă din Dunăre, plachie de pește, crap prăjit ori pe grătar, ciorbă din burtă de somn, chifteluțe de pește, ardei umpluți cu pește, somn pe pat de ceapă ori la proțap – asta e doar o mică parte din meniul obișnuit al unui musafir în Deltă. Nici nu mai zic de gustul mujdeiului de usturoi ori al plăcintelor dobrogene.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/abuzuri-in-delta-dunarii.html

DISTRIBUIȚI