DISTRIBUIȚI

Nu este prima dată când Societatea Ornitologică Română anunță descoperirea unei „noi” specii, pe teritoriul românesc. Specia la care ne vom referi astăzi nu este deloc nouă, din punct de vedere evolutiv. Și nici nu este nou venită pe meleagurile noastre. Numai că, până de curând, nimeni nu știa că viețuitoarea aceasta există și în România.

Cu toate că descoperirea a fost efectuată, semnalată, de către Societatea Ornitologică Română (ornitologie – ramură a zoologiei care are ca obiect studiul păsărilor), este vorba despre o specie aparte de insectă. După cum ne informează cei de la Societatea Ornitologică Română, insecta – o specie neobișnuită de gărgăriță (numită Leucomigus candidatus) a fost identificată cu ocazia unor activități de urmărire a faunei care au avut loc în Delta Moldovei (heleșteele Miletinului și Jijiei), în luna iulie a acestui an.

Exemplarele de Leucomigus candidatus, două la număr, a fost descoperite, întâmplător, pe o plantă de pelin, într-o zonă destul de săracă în vegetație, unde părea mai puțin probabil să fie găsit ceva ieșit din comun. Insectele i-au atras atenția descoperitorului prin dimensiunile lor (sunt destul de mari, comparativ cu multe alte specii de gărgărițe) și prin înfățișarea lor mai puțin obișnuită. Specia a fost identificată ulterior, pe baza fotografiilor realizate în Delta Moldovei.

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/a-fost-identificata-o-noua-specie-in-fauna-tarii-noastre-despre-ce-este-vorba/