DISTRIBUIȚI

1. Vacanță la schi în România, Poiana Brașov

Nu-ți da ochii peste cap grăbindu-te să aduci critici la adresa stațiunii ce sălășluiește în inima Transilvaniei pentru că străinii încep să se cam bată pentru a prinde un loc aici. Ca să nu mai vorbim despre faptul că-i cel mai luxos resort din România. Și cum munțișorii noștri adesea au fost numiți „Alpii românești”, s-au organizat aici vrute și nevrute; pe lângă sporturile de iarnă după care îți tresaltă inima, s-au pus la cale chiar și sănii trase de cai.

Și știi bine că puține lucruri te ung pe suflet mai abitir decât vinișorul fiert băut pe pârtie, cel care te încălzește până în măduva oaselor și care numa’ bine netezește drumul și azmute foamea pentru bucatele tradiționale. Iar cârnații, ciorba de burtă, și mămăliga asortată la brânză de vacă și ouă, nu sunt lucruri pe care să le refuzi fără să clipești. Mai ales după ce te-ai spetit pe pârtie o zi întreagă.

2. Vacanță la schi în Serbia, Kopaonik

Cele 200 de zile însorite pe an, i-au adus muntelui pseudonimul de „Muntele soarelui”, iar asta sună cum nu se poate mai romantic. Stațiunea Kopaonik n-are nici în clin nici în mânecă cu resorturile scumpe și aglomerate din Franța și Austria, ci se arată ca un minunat și liniștit tărâm al iernii, cu 70 de km de pârtii numai bune de-așezat într-un tablou.

Tot acesta-i cel mai întins lanț muntos al Serbiei și un loc unde n-o să se plictisească nimeni – nici cei care-abia învață să încalțe clăparii, nici cel care schiază de la 2 ani jumate. Apropo de schiatul de la 2 ani jumate, există pentru copii un soi de „grădiniță de schi”, un centru echipat cu tot ce-i trebuie, inclusiv bandă rulantă și carusel. Să nu mai vorbim că, păsările de noapte, pot înlocui băuturile la lumina lunii cu schiatul la lumină artificială în Malo Jazero, pârtia luminată când dispare soarele.

Sursa: https://www.momondo.ro/descopera/articol/destinatii-ieftine-pentru-schi