DISTRIBUIȚI

Când vine vorba de Thailanda, probabil că vizualizezi imediat plaje exotice, palmieri, elefanți, insule și poate zgârie norii din Bangkok. Nume precum Pattaya, Koh Samui, Phuket, Krabi, Koh Phang-nga, Chiang Mai, Koh Phi Phi ți-au mai trecut prin fața ochilor cu siguranță, sunt probabil cele mai cunoscute destinații turistice. Dar Thailanda nu e doar despre aceste locuri arhi cunoscute, mai ales dacă-ți dorești o călătorie în care chiar să descoperi cultura thailandeză, oamenii, mâncarea și obiceiurile în afara hoardelor de turiști. Eu nu am fost în niciunul dintre locurile acestea faimoase dar am auzit prieteni care le compară cu Costineștiul, lucru ce nu mă atrage deloc. Am fost însă în Lampang, Lamphun, Phrae, Nan, Phitsanulok, Loei și Trang în cele trei călătorii ale mele în Thailanda și m-am îndrăgostit. Altfel, să fim serioși, de ce aș mai fi revenit de atâtea ori? Ba chiar pândesc acum oferte de avion pentru încă o călătorie în Thailanda în 2017.

1. Lampang – singurul oraș din Thailanda în care trăsurile cu cai sunt folosite pentru transport public

Se spune că dacă nu mergi cu trăsura trasă de cai în Lampang, nu ai fost în Lampang. Ghici care a fost primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în acest oraș? Ai ghicit, m-am lăsat pe mâna unui thailandez cu mustață și pălărie de cowboy care mi-a făcut un tur de oraș like a lady. Deși pe alocuri orașul arată foarte modern (vedeam mall-uri și străzi largi după vreo săptămână prin Thailanda rurală) iar activitatea asta mi se părea un pic penibilă la început, mi-a plăcut la nebunie senzația de a merge încet noaptea pe străduțe înguste, prin piețele de noapte, prin forfota orașului, fără iz de tourist traps. Zona cu piața de noapte și magazine a fost preferata mea: puhoi de thailandezi au ieșit probabil de la serviciu cu familia și prietenii la cumpărături, să mănânce la tarabe, să povestească la un pahar, deasupra mii de păsărele ciripeau pe cablurile de curent iar mie îmi fugea nasul după mirosuri condimentate și fripte. Atracția principală este însă în afara orașului. Vezi mai jos.

Must see:

  • Wat Chalermprakiat – templele cocoțate pe munte. Poți să faci un traseu la picior (nimic complicat, nimic periculos) sau poți urca jumătate din drum cu una din mașinile de la baza muntelui. Este unul dintre cele mai frumoase locuri în care am ajuns eu în Thailanda!

  • Ban Sao Nak – casa cu 116 stâlpi de tec, construită într-o combinație de stiluri: birmanez și lanna. Când am intrat în unul dintre dormitoare, am putut să jur că eram în camera lui James Flory din “Zile birmaneze” de George Orwell

  • Piața de seară din Lampang – mie îmi plac la nebunie piețele thailandeze, mai ales cele obișnuite, în care merg localnicii la cumpărături. Piața din Lampang era pliiină de viață pe la ora 19 pe întuneric, temperatura se mai potolise un pic și puteam să respir în voie toate condimentele care sfârâiau la tarabe, iar cablurile de deasupra erau locul de concert al păsărilor.

Cum ajungi: fie cu o cursă aeriană internă din Bangkok (Lampang are aeroport) fie cu mașina ori transportul public. Cunoscătorii recomandă autocarele.

Unde stai: eu am stat la Lampang River Lodge pe care îl recomand cu toată căldura

2. Lamphun – una dintre cele mai neturistice zone

În Lamphun nu am stat foarte mult, am vizitat satul Baan Ta Pa Pao unde am învățat să gătesc un soi de sarmale dulci învelite în foaie de bananier – o minunăție! și am făcut o plimbare prin pădure unde am plantat un tec, m-am jucat cu mimozele pudice (planetele acelea care își strâng frunzele când le atingi) și am văzut căprioare. Lamphun mi-a părut a fi genul de zonă rurală în care poți să te plimbi fără prea multe planuri ca să vezi cum decurge viața la țară din Thailanda. Total întâmplător, noi am văzut o piață de tip popas pe marginea drumului unde se vindeau tot felul de ciudățenii pentru ochii unui turist de rând. Am oprit și am mers printre tarabele pline cu o mulțime de soiuri de insecte prăjite, broaște, plante, fructe, ba chiar placentă de bivoliță. Aș fi vrut să gust din toate dar am aflat că degustarea nu e un obicei bine văzut în piețele thailandeze așa că am cumpărat cu 20 de bahts (aproximativ 2 lei) mai multe tipuri de gângănii prăjite – loved it!

3. Phetchabun – mica Elveție a Thailandei

Se spune despre Phetchabun, regiunea din centrul țării, că este ca o mică Elveție a Thailandei datorită munților, lacurilor, cascadelor și a climei răcoroase pe tot parcusul anului. Munți și răcoare în Thailanda? Rețeta succesului pentru cei care nu suportă căldura.

Must see:

  • Wat Pha Sorn Kaew – un templu spectaculos;
  • parcul național Tat Mok unde poți să vezi o cascadă imensă, elefanți și maimuțe;

4. Phrae – tec, haine albastre și masaj thailandez

Phrae e una dintre regiunile nordice ale Thailandei unde am făcut cel mai ieftin masaj thailandez în toamna aceasta: 400 de bahts (aproximativ 10 Euro) pentru o oră și jumătate de masaj cu două maseuze la Phoom Thai Garden Resort. Bineînțeles, Phrae, regiunea cu un nume tare ciudat în pronunție (Prrreee!) nu e doar despre masaj, nici pe departe. Tot în zona asta am vizitat o familie care face de zeci de ani Mauhom, vopseaua naturală indigo cu care vopsesc textile, haine pe care le vând. Regiunea e cunoscută și pentru industria lemnului de tec și pentru parcurile naționale în care poți face trasee de hiking.

Must see:

  • Khum Chao Luang Muang Phrae – reședință regală transformată acum în muzeu. Intrarea este liberă și ghidată dacă ai noroc de un ghid care vorbește engleză pe care să o înțelegi. Dacă nu, casa e foarte faină oricum.
  • Ruinele zidurilor vechiului oraș;
  • Wongburi House  – o casă superbă din tec, cu alb și roz, parte transformată în muzeu, parte încă locuită de moștenitorii familiei regale din Phrae a secolului trecut.
  • Phae Muang Phi Forest Park – la doar 8 kilometri distanță de orașul Phrae, locul ăsta te va duce cu gândul la Cappadocia;
  • Wiang Kosai National Park – cel mai bun loc pentru hiking în zonă;
  • Piața de sâmbătă seara.

5. Nan – locul în care am mâncat cel mai bun massaman curry

Când mă gândesc la Nan, am fluturi în stomac. Lanurile orez, plimbarea în ataș cu motoreta, ferma de lime, plimbarea de seară pe străduțele micului orășel, massaman chicken curry-ul de la cârciumă cot la cot cu localnicii, cazarea în căsuțe în junglă în Bok Lua, priveliștea de dimineață la cafea… Mă înțelegi, aceasta a fost regiunea mea preferată din cea mai recentă călătorie în Thailanda.

6. Phitsanulok – pentru o masă romantică pe apă

În Phitsanulok am oprit doar pentru o masă delicioasă pe râu în urmă cu vreo 3 ani, eram în drum spre Sukhothai. Abia mai târziu am aflat că zona are mai multe de oferit. Nu e foarte cunoscută pentru turiștii străini așa că regiunea Phitsanulok are acel farmec autentic thailandez. Templele budiste, casele plutitoare, restaurantele de pe malul râului, forfota de zi cu zi de pe străzi sunt doar câteva motive pentru care merită să incluzi Phitsanulok în traseul prin Thailanda necunoscută.

Sunt 77 de provincii în Thailanda împărțite în 5 regiuni: Nord, Nord-Est, Est, Centru și Sud. Fiecare este specială în felul ei doar că unele dintre ele sunt deja pline de turiști, fapt ce nu le face mai puțin frumoase doar că, din punctul meu de vedere, le ia din farmec. Thailanda este o țară atât de sigură, curată și prietenoasă încât nu mi-a fost nicicând teamă să explorez în afara traseelor faimoase, fără plan, pe un scuter închiriat pe care l-am alimentat cu combustibil dintr-o sticlă de suc. Mai mult de atât, pentru o următoare călătorie în Thailanda, aș face rezervare de cazare doar pentru primele nopți, în rest aș căuta la fața locului.

Sper să te inspire recomandările mele de mai sus, ele fac parte dintr-o listă de 24 de provincii minunate care încă nu sunt cunoscute de masele de turiști străini. Urmează să public și despre celelalte 18 provincii în curând. Dacă ai fost în Thailanda și ți-a plăcut o zonă neturistică în mod special, te rog să ne povestești despre ea într-un comentariu, mai jos. Mi-ar plăcea să adaug recomandarea ta la această listă.

Sawadee Kaa!

 

Afla mai multe: http://www.travelgirls.ro/destinatii/thailanda-destinatii/thailanda-necunoscuta-1.html

DISTRIBUIȚI