DISTRIBUIȚI

Cum ar fi dacă iarna, în loc să ne înfrigurăm și să fugim repede în casă unde să rămânem până la primul ghiocel, ne-am îmbrăca corespunzător și am călători? Avem cel puțin 7 motive să batem lumea în lung și în lat în sezonul rece așa că haideți să profităm de zăpada ca în povești, de piețele cu vin fiert și suveniruri, de prețurile mici pentru bilete de avion și cazare și să pornim la drum. Iată o listă de 5 orașe pe care ți le recomand să le vezi (și) iarna și câteva motive să faci asta.

Budapesta – SPA sub cerul liber

Dacă după sărbătorile de iarnă, te-ai hotărât să începi anul cu un regim de viață mai sănătos pentru a scăpa de kilogramele venite în vizită (neinvitate) în decembrie, atunci cu siguranță vei avea nevoie de extra-voință în Budapesta. Mâncarea ungurească e pur și simplu delicioasă și e păcat să vii aici fără să guști gulyașul, cârnații ori găluștele. Prețurile sunt incredibil de mici în Budapesta iar în timpul iernii cu atât mai mult.

Piata de Craciun Budapesta

Poți scăpa de vină însă cu o tură de patinoar pe Műjégpálya, unul dintre cele mai mari și mai vechi din Europa. A fost deschis pentru prima dată în 1870 și era favoritul marilor regi ai vremurilor. În plus, poți lua parte la festivaluri, carnavaluri sau te poți bucura de o sesiune serioasă de SPA în aer liber la Băile Széchenyi.

Frankfurt – iarnă fără zăpadă

Dacă vrei să scapi puțin de zăpada de acasă și să te plimbi în voie pe străduțe, prin muzee ori restaurante de bun gust, atunci Frankfurtul este orașul tău. Deși e la fel de frig și poate un pic mai umed, aici rar ninge așa că în timpul iernii poți avea parte de un oraș curat, liniștit și cu muuulte reduceri la haine. Nu rata urcarea în Main Tower pentru că priveliștea de acolo e incredibilă, mai ales la ceas de seară. Fii cu ochii pe grădinile suspendate pe acoperișurile clădirilor!

Frankfurt11

Amsterdam – iarnă fără turiști

În afară de începutul lui decembrie când mulți străini și olandezi vin aici pentru piața de Crăciun, în restul iernii Amsterdamul e liniștit. Localnicii îți văd de ale lor: muncă, școală, cumpărături. Prețurile sunt mai mici în perioada asta așa că nu vei avea probleme să găsești un loc de cazare confortabil și convenabil. Bucură-te în liniște de muzee, plimbări și mâncare într-un citybreak de 3 zile în Amsterdam iar dacă ai mai mult timp la dispoziție, urcă-te în tren și fă o excursie în împrejurimi.

de ce sa calatoresti iarna Amsterdam


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/5-citybreak-iarna.html

DISTRIBUIȚI