DISTRIBUIȚI

Dacă visaţi să vizitaţi sau pur şi simplu să cunoaşteţi acele oraşe europene cu o imagine perfectă, pline de farmecul lumii vechi, cu o incredibilă frumuseţe pitorească, de unde veţi începe căutarea celor mai bune destinaţii?

De la fiordurile norvegiene şi Alpii magnifici la insulele însorite din Marea Mediterană, iată aici, 25 cele mai frumoase oraşe mici din Europa.

1. Cesky Krumlov, Republica Cehă

În întreaga lume nu este un alt oraş mai demodat ca acest fermecător oraş de basm din Boemia de Sud, Cesky Krumlov.

Este precum ai păşi într-un timp deformat, drumuri pietruite mici, poduri în orice direcţie nu v-aţi uita, şi nu, nu este nici un McDonalds aici!

Este o excursie de o zi de la Praga, dacă vă aflaţi acolo, dar pentru a primi senzaţii mai bune, vizitaţi Krumlov în sezonul de vară plutind pe râul Vltavy.

Încoronat cu un castel spectaculos şi centrat într-o piaţă elegantă a oraşului vechi, Cesky Krumlov este Praga în miniatură.

2. Colmar, Franţa

Situat în Alsacia, Colmar este un amestec unic francez-german de arhitectură, cultură şi spirit.

Este la fel de colorat în viaţa reală precum pare a fi pe poze şi este una dintre cele mai adevărate pietre preţioase ascunse ale  Franţei.

Aşa dar, toţi cei care doresc pentru câteva zile să plece de realitate şi să viziteze lumea ireală a basmelor – Colmar este locul cel mai potrivit!

3. Marsaxlokk, oraş frumos pescăresc de pe Malta

Acest oraş din Malta este principalul şi cel mai mare sat pescăresc din întreaga ţară. Este colorat, jucăuş şi umplut cu spiritul maltez.

Marsaxlokk este popular pentru piaţa sa zilnică în aer liber, selecţia de cele mai bune restaurante de peşte pe insulă, plimbările liniştite de-a lungul coastei şi a portului, precum şi pentru zonele sale de înot izolate şi nepătate.

El, de asemenea, este o locaţie populară printre localnici, pentru prânzul de duminică, dar în acelaş timp el rămâne un sat, unde liniştea e la ea acasă.

O destinaţie perfectă pentru cei care doresc să se relaxeze de gălăgia oraşelor mari şi să guste bucate preparate din peşte proaspăt prins.

4. Hallstatt, Austria

Oraşul de pe malul lacului Hallstatt este un loc înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO şi chiar a fost numit cel mai frumos sat de pe malul lacului din întreaga lume.

El este un centru turistic şi una dintre cele mai vechi aşezări din Austria.

Indiferent dacă îl vizitaţi vara sau iarna, fiţi siguri că o să vă îndrăgostiţi în ceea ce va fi întotdeauna unul dintre oraşele mici cele mai fermecătoare din Europa.

El este un sat mic alpin ascuns între munţi şi apă, şi va fi pe placul celor ce preferă plimbările la natură, doritorii de a descoperi peisaje noi, alpinişti, exploratori şi romantici, la dispoziţia cărora stă traseul Echerntal.

5. Bruges, Belgia

Bruges a devenit incredibil de popular printre călătorii doritori să se fotografieze casele din centrul oraşului care  parcă au eşit din constructorul lego (din imaginea de mai sus).

El totuşi mai rămâne a fi unul din cele mai drăguţe oraşe mici din Europa, dar acum este mai popular ca oricând.

Belgia are mai multe castele pe metru pătrat decât orice altă ţară şi aproximativ 50 din cele 470 de castele din regiunea Flandra se află în împrejurimile oraşului Bruges.

Dacă sunteţi un iubitor al ciocolatei, Bruges e stric recomandat pentru voi, aici sunt mai mult de 50 de magazine de ciocolată, majoritatea în piaţa principală, dar fiţi atenţi, nu toate din ele vând propriile lor dulciuri.

Pentru a gusta adevărata ciocolată locală, asiguraţivă că pe tableta de ciocolată, în ‘ferestre’, este imprimată emblema ‘manuală’.

Pe lângă iubitorii de ciocolată aici se vor simţi bine şi amatorii de bere, Bruges are o tradiţie bogată în fabricarea ei, ce îşi ia începuturile încă din Evul Mediu.

Recent, cea mai veche fabrică de bere din Bruges, care a lucrat în mod continuu tocmai din  anul 1564, a început construcţia primei conducte care va pompa bere pe sub străzile oraşului (en), cu o lungime de mai mult de 3 kilometri, şi va fi finalizată în luna septembrie a acestui an.


Read more: http://inbors.com/25-cele-mai-frumoase-orase-mici-europene-secrete-care-trebuie-sa-le-vizitati/