DISTRIBUIȚI

Cum orașul în care locuiesc este atât de aproape de granița vestică a României, în orice zi liberă sau mini-vacanță vama Nădlac mă tentează cu posibilități infinite de excursii și city break-uri. Așa că în ultimul mini-concediu dat de „mai-marii” statului am ascultat cântecul sirenei și am pornit la drum. Nu m-am avântat prea departe, ci am decis să vizitez (din nou) prima capitală care mi-a ieșit în cale – Budapesta.

Am mai vizitat acest oraș în urmă cu câțiva ani, într-unul dintre traseele mele prin Europa, dar atunci eram prea entuziasmată de următorul punct pe hartă pe care urma să-l descopăr, pentru a mă bucura așa cum se cuvine de orașul în care mă aflam. De această dată lucrurile au stat altfel! Am avut o zi întreagă la dispoziție și am fost determinată să văd cât mai mult din Budapesta!

Cum să ajungi cu mașina în Budapesta

City break-ul meu în Budapesta a avut loc într-un weekend, când, din fericire, traficul era mai lejer. Am pornit dis-de-dimineață din Timișoara, iar trei ore mai târziu aveam să ajung în Budapesta. Am circulat doar pe autostradă, așa că îți poți imagina cât de simplu a fost. Nici măcar nu am avut nevoie de GPS. Cu o zi înainte de plecare am luat o vinietă de 10 zile pentru Ungaria, care m-a costat puțin sub 50 de lei, astfel că pe drum nu am oprit decât în vamă.

Din Nădlac am făcut aproximativ 220 de kilometri, iar apoi ne-am mai învârtit până am ajuns la hotelul la care aveam rezervare. Am descoperit că în zonele limitrofe ale Budapestei sunt mai multe parcări de tipul „park and ride”, unde îți poți lăsa mașina și apoi poți ajunge în centru cu un tren sau metrou, parcările fiind foarte aproape de stații de mijloace de transport în comun. Mai mult, aceste parcări sunt fie foarte ieftine, fie gratuite, așa că, dacă nu stai peste noapte în Budapesta, cel mai simplu este să-ți lași autovehiculul într-una dintre aceste parcări.

Ce să vizitezi în capitala Ungariei

Cele mai multe dintre atracțiile turistice din Budapesta se află de-a lungul Dunării, așa că este foarte ușor să te orientezi și, cel puțin din punctul meu de vedere, nici nu ai nevoie să apelezi la mijloace de transport în comun atunci când ești în centru. Eu mi-am început periplul pe malul stâng al Dunării, de lângă Dealul Gellért. Am admirat de jos monumentul Gellért și zidurile citadelei și m-am îndreptat spre Castelul Buda, care se află și el pe un deal.

Castelul Buda

Pentru a ajunge la Castelul Buda fie urmezi unul dintre traseele bine marcate, fie urci cu funicularul ce pornește din capătul Podului cu Lanțuri. Eu am urcat de la poalele Muzeului de Istorie, pe la Bazarul Castelului, și eram pregătită să depun ceva efort pentru a ajunge în vârf. Dar, nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că după câteva trepte în fața mea se întindeau scări rulante și lifturi. Mai mult, într-o piață frumos amenajată, ceva mai jos de muzeu, avea loc schimbul de gardă. Această procesiune are loc zilnic, la fiecare oră fixă între 09 și 17, în mai multe locuri de pe dealul castelului.

Σχετική εικόνα

În continuare, am trecut pe lângă Muzeul de Istorie și am ajuns în curtea Castelului Buda, pe drum oprindu-mă de mai multe ori pentru a admira panorama superbă cu Podul de Lanțuri, Dunărea și Parlamentul. Castelul Buda a fost construit în secolul al XVIII-lea în stil baroc și are nu mai puțin de 200 de încăperi, aranjate simetric în jurul domului central, care are 62 de metri înălțime. În exterior, chiar în fața domului vei găsi statuia ecvestră a Prințului Eugeniu de Savoya, unul dintre eroii maghiari, care a reușit să-i învingă pe otomani.

Lângă castel se află și stația de funicular, unde trebuie să te oprești pentru a vedea simpaticele cabine alunecând liniștite pe șine. Acest funicular a fost inaugurat în 1870 și se află pe lista de patrimoniu UNESCO. Un drum durează aproximativ trei minute, iar prețul unui bilet este 1.800 de forinți dus-întors și 1.200 de forinți doar dus.


Citeste mai mult: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-24-de-ore-in-budapesta-ce-poti-face-o-zi-in-capitala-ungariei

DISTRIBUIȚI