DISTRIBUIȚI

Londra este una dintre destinaţiile aflate în topul listelor iubitorilor de călătorii şi aventură, iar asta se datorează istoriei sale, culturii şi delicioaselor mâncăruri. Pentru prima vizită pe străzile londondeze, cu siguranţă ai nevoie de un program stabilit din timp, mai ales că sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le vezi, altele decât Palatul Buckingham. 

  1. Poţi începe călătoria vizitând câteva obiective turistice importante precum Big Ben, Palatul Parlamentului, biserica Westminster Abbey, Piaţa Trafalgar şi Palatul Buckingham, toate acestea putând fi văzute în aproximativ două ore.
  2. Majoritatea muzeelor din Londra au intrarea gratuită, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ratezi locaţii precum Victoria & Albert, Muzeul Naţional de Istorie sau Muzeul de Ştiinţă din Kensington.
  3. Nu uita de muzeul Churchill War Rooms, buncărul secret în care s-a adăpostit Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
  4. Dacă vrei să ai parte de o experienţă diferită, ceva mai ciudată, poţi încerca The Viktor Wynd Museum of Curiosities, Fine Art & Natural History în care se regăsesc oase ale păsării dodo sau pisici cu două capete.
  5. Nu ezita să călătoreşti cu Thames Clipper, un taxi care circulă pe apă şi are ca rută galeriile Tate Britain şi Tate Modern, oferind o privelişte minunată a Londrei.
  6. Pentru o panoramă impresionantă, vizitează Sky Garden, cea mai înaltă grădină publică din Londra.
  7. Încă o experienţă de vis: London Eye, unde poţi avea parte de o privelişte spectaculoasă şi pe măsură. Este una dintre cele mai aglomerate atracţii turistice, tocmai de aceea îţi recomandăm să-ţi rezervi bilet din timp, online.
  8. Eşti fan Harry Potter? Avem o idee: rezervă din timp bilete la piesa de teatru Harry Potter şi Copilul Blestemat, la Palace Theatre.
  9. Nu uita să-ţi petreci o noapte în cele mai populare cluburi din Londra, Fabric sau Ministry of Sound.
  10. Ia masa la The American Bar, în Hotelul Savoy şi bucură-te de cele mai bune (şi scumpe) cocktail-uri.
  11. Dacă vrei să consumi băuturi la un preţ accesibil, încearcă Satan’s Whiskers (recomandăm Frozen Gold Rush) şi bucură-te de un spaţiu intim şi extrem de primitor.
  12. Inspiraţia parisiană se regăseşte chiar şi pe străzile londoneze, iar cu această ocazie, îţi recomandăm Coupette, unde poţi gusta cea mai bună băutură din oraş: piña colada.
  13. Cele mai bune baruri sunt cele clasice şi vechi, iar în acest caz, poţi opta pentru Ye Olde Mitre sau The George Inn, ambele vechi de sute de ani.
  14. Ia cina la Dishroom, cel mai cunoscut restaurant cu specific indian.
  15. Pentru cea mai bună îngheţată încearcă Udderlicious.
  16. Dacă nu bei o cană de ceai în timpul călătoriei tale în Londra, ai venit degeaba. Sketch este unul dintre cele mai populare locuri, cunoscut pentru designul său millenial pink. Fă rezervare cu câteva săptămâni înaite. Just saying.
  17. Fă o vizită la Castelul Windsor, locul în care anul acesta au avut loc două evenimente importante: nunta lui Meghan Markle cu Prinţul Harry şi nunta Prinţesei Eugenie, verişoara Prinţilor William şi Harry.
  18. Iubitorii de comedii romantice nu vor trece fără să observe uşa albastră din Notting Hill, de pe 280 Westbourne Park Road.
  19. Nu rata Grădinile Botanice Regale care în perioada Crăciunului sunt pur şi simplu magice.
  20. Mergi în căutarea de comori în cel mai mare târg de antichităţi din lume, de pe strada Portobello.

Sursa: https://www.one.ro/lifestyle/vacante-si-calatorii/vacanta-2019-20-de-lucruri-pe-care-sa-le-faci-in-londra-cu-bani-putini-17570378