DISTRIBUIȚI

Orice călătorie, oricât de scurtă ar fi, este scuza perfectă pentru a încerca lucruri noi, pentru a degusta din preparate neobișnuite, indiferent cât de multe calorii conțin, să te urci pe clădiri și turnuri uriașe, chiar dacă îți este frică de înălțime, să vorbești cu necunoscuți într-o limbă străină și să faci alte lucruri pe care nu le faci de obicei acasă. De multe ori ne rezumăm în a vedea obiectivele turistice cele mai importante și nu ieșim din zonele împânzite cu turiști, care și-au pierdut demult din autenticitate.

Astfel, ratăm șanse de a descoperi adevăratul farmec al destinației, cultura și micile detalii specifice locului în care ne aflăm și este o mare pierdere. Așadar, pentru a te asigura că nu mai ratezi astfel de momente, care de cele mai multe ori sunt și cele mai frumoase, iată câteva lucruri pe care trebui să le faci în următoarea ta călătorie.

Să deguști mâncarea de stradă

Nimic nu te învață mai mult despre cultura locală, decât preparatele tradiționale. Așa că evită cu religiozitate fast-food-urile și restaurantele dedicate turiștilor și îndreaptă-ți atenția spre vânzătorii ambulanți care te îmbie cu preparate care mai de care mai ciudate, dar cu siguranță delicioase. Dacă ajungi în Taiwan încearcă xiaochi, când ești în Hanoi nu rata banh cuon, iar dacă ești suficient de norocos să vizitezi Los Angeles, trebuie să guști un burger gourmet de la un food truck. Nu uita de churros în Spania sau cartofi prăjiți cu mii de sosuri în Amsterdam. Oriunde vei merge, cu siguranță vei da peste preparate delicioase.

Să călătorești fără un plan fix

În general, este o idee bună să ai un plan, măcar general, pentru orice vacanță sau city break. E bine să știi exact cum să ajungi la hotelul la care ai cazare, care sunt principalele atracții turistice și cum să ajungi acolo. Dar, chiar dacă ești pasionat de planuri și liste, încearcă măcar într-o zi din vacanța ta să te lași purtat de soartă și să te perinzi pe străzi fără un anume plan. Lasă puțin loc pentru spontaneitate în programul tău și vei fi surprins cât de repede vei fi răsplătit.

Să încerci o detoxifiere de tehnologie

Orice vacanță este motivul perfect pentru a lua o pauză de la tehnologie, mai ales dacă petreci mai multe zile pe o plajă idilică sau la munte. Chiar dacă este tentant să-ți verifici mail-ul de câte ori dai de un hot spot sau vrei să-ți mai verifici o dată conturile de social media, încearcă să faci o detoxifiere de tehnologie. Chiar trebuie să postezi zeci de poze pe Facebook sau Instagram, sau mai bine îți lași telefonul deoparte și te bucuri de priveliștea excepțională care se așterne sub privirile tale. Chiar și la restaurante sau în locuri mai puțin… pitorești, ignoră-ți gadget-urile și uită-te cu atenție în jurul tău.

Să cumperi amintiri de oriunde altundeva decât din magazine de suveniruri

În orice oraș mare pe care îl vei vizita, vei găsi o mulțime de magazine înghesuite ce debordează de suveniruri, „made în China”, care arată la fel și care, dacă te uiți cu atenție, îți vei da seamă că nu reprezintă în totalitatea locul în care te afli. Cu toții ne place să luăm câteva suveniruri care să ne amintească de aventura noastră sau pentru cineva drag pe care l-am lăsat acasă. Dar, în loc de plictisitorul magnet de frigider, de ce să nu găsești altceva mai deosebit? Așa că evită magazinele de suveniruri și caută piețele și atelierele meșterilor locali, care îți vor propune amintiri mult mai interesante.


Read more: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-10-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-faci-in-urmatoarea-ta-calatorie

DISTRIBUIȚI